Pietriceaua
,,Suntem urmaşi ai dacilor liberi"

Lorem ipsum dolor sit amet consectetuer adipi scing elit. Mauris urna urna, varius et, interdum a, tincidunt quis, libero. Aenean sit. amturpis

Lorem Ipsum

Incidunt quis

Dolor sit amet

 

Lorem ipsum dolor sit amet consectetuer adipi scing .

Marius urna

 

Lorem ipsum dolor sit amet consectetuer adipi scing .

Ibanez
Ibanez
Ibanez
TRICOLORUL.jpg

,,Viaţa unui popor, succesul lui în lunga luptă tăcută a naţiilor nu le determină nici întinderea pământului, nici numărul populaţiei, nici bogăţia.

Acestea se câştigă, dar ele nu stau la originea puterii. Izvorul acestei puteri este viaţa morală a unei comunităţi, seriozitatea cu care priveşte traiul, măsura cu care îşi alege ţintele şi rigoarea cu care le urmăreşte, respectul adânc, cultul pentru realitatea lucrurilor’’.

 

 Nicolae  IORGA 

     (1871-1940)

 

 

 

 

  

             

           

 

 

             

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                

 

 

 

 

 

 

 Vedere nord-estică a satului Pietriceaua dinspre islazul Cota. În imagine Plaiul, biserica, şcoala, Gâlmele Pietricelei, Dumbrăviaua 

 

            Bine aţi venit!

 

            Acest site datează din anul 2002. L-am făcut pentru satul meu, pentru care mi se pare că am făcut puţine. Nu a fost realizat cu fonduri ,,speciale'', cu poruncă de ,,sus'', şi nicidecum pentru ,,a face reclamă'' satului. Pietriceaua nu are nevoie de propagandă, ci de o concepţie de dezvoltare pe termen lung şi de fapte dezinteresate din partea fiecăruia dintre noi. 

            Pentru mine Pietriceaua este un sat absolut special. Pe ici, pe colo, l-aş dori  oarecum mai ,,aranjat'', dar niciodată nu l-aş ,,moderniza'' silit şi nu l-aş da pe altul, pentru că aş fi aidoma aceluia care-şi alege o mamă dintre femeile mai chipeşe, cum spunea istoricul Nicolae Iorga. Iar noi, aşa cum avem o o singură Mamă, o unică Ţară, e musai să avem şi un singur Sat! Satul nu se dezvăluie uşor şi, mai ales, nu se dezvăluie orişicui. Să nu vă aşteptaţi la aspecte spectaculoase în satul meu. Ca şi performanţa, tradiţia nu strigă. Ea e cuminte. Dar ea e temelia. Trăieşte.

            Satul nu e oraş. E totuşi sat. Să-l lăsăm aşa. Să nu-l ,,modernizăm''. Să ţinem de ceea ce ne-au lăsat moşii! Să-l ajutăm, dar să nu-i schimbăm rostul, căci aici s-a plămădit poporul nostru. În ţărâna lui odihnesc eroii. Şi strămoşii fiecărei familii. Satul meu e un sat greu de istorie (atestat documentar printr-un hrisov din 29 mai 1561) şi eu, în cele trei cărţi, n-am descoperit decât o parte din trecutul lui. Şi cum cărţile ajung mai greu la oameni, am gândit să afli şi Domnia Ta câte ceva. Pietriceaua e un sat bătrân, ortodox, tradiţional şi e veşnic. Uneori e anevoie de înţeles de cei ce trăiesc în ,,modernitate''. Ei au pretenţia năroadă ca în sat să aibă tot confortul, dar să respire acelaşi aer curat şi să nu se schimbe arhaismul de cătun. 

          În satul meu mai rezistă obiceiuri de la moşi. Mai trăiesc încă ţărani. Când nu vor mai fi, vom şti negreşit că satul a murit şi că nu e a bine pentru Ţara Românească. Incluşi din 2007 în Uniunea Europeană, să nu uităm că suntem în primul rând români! Să ne păstrăm matricea identitară şi să luptăm pentru a nu ne pierde. Pentru că noi suntem cu totul speciali!

            Alături de sat, cu plaiuri de munte, cu biserica lui, cu vechi amintiri, moşnegi, bordeie, cu învăţătura de carte, cutume şi datini, am adăugat câte ceva din scotocirile mele prin arhive, biblioteci şi printre oameni, cu privire la istoria poliţiei, la Nicolae Iorga, judeţul Prahova, istoria câtorva lăcaşuri monahale...

             Pentru sugestii şi materiale, vă stau la dispoziţie.

             Al Domniei Voastre, Florin N. Şinca din Pietriceaua.

 

              

            Satul meu, Pietriceaua

 

            Dacă o să deschideţi un atlas cu harta Europei, fără să vreţi privirea vă va fi atrasă de felul în care este aşezată România, cu coordonatele ei geografice majore: Munţii Carpaţi si Dunărea. ,,Pământul românesc are o configuraţie pe cât de simetrică, pe atât de variată, strânsă într-un tot, cu o neîntrecută armonie’’ – scria academicianul Ion Simionescu, o personalitate care a cunoscut şi satele Pietriceaua şi Brebu şi care caracteriza pârâul Lupa, apa-simbol a pietricenilor, ca fiind ,,o vâltoare de apă rostogolindu-se din bolovan în bolovan’’.

              Există în lumea largă munţi şi dealuri, plaiuri şi vâlcele, văi şi pâraie, dar armonizarea tuturor acestora în spaţiul nostru este o particularitate care şi-a pus pecetea pe personalitatea naţională, ca şi cea individuală a oamenilor acestor locuri. ,,Influenţa factorului geografic asupra evoluţiei comunităţilor umane a fost evaluată diferit de specialişti, dar toţi sunt de acord ca ea nu poate fi ignorată’’ – considera la rândul său academicianul Florin Constantiniu, o mare personalitate, care a ajuns şi la Pietriceaua.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

             

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

             Pietriceaua este sat aşezat zona subcarpatică a Munţilor Grohotiş, vecini cu Gârbova. E situat la vreo 17 km de municipiul Câmpina. Din Câmpina se ajunge pe un drum ce se suprapune cu cel spre salina de la Telega. Acest drum n-a fost asfaltat decât din vara anului 2008. Satul acesta, Pietriceaua, are nume frumos ca şi frumuseţea sufletului celor ce-l stăpânesc din moşi-strămoşi - nume care provine din ,,piatră'', fiind un diminutiv, ori de la plaiul şi muntele Pietriceaua -  mai are ciobani bătrâni, adevăraţi ,,aristocraţi ai munţilor'', ce ştiu bine seama la stâni. Satul e unul cu case răsfirate, ori, cum se spune pe aici, răzleţe, aruncate parcă de o mâna nevazută printre dealuri şi văi, adeverind cele zise de inimoasa Maria Dilimoţ la o şezătoare: ,,Pietriceaua e un sat/ Pe un munte aşezat/ Parcă cineva-ntr-o doară/ A luat casele în poală/Şi le-a aruncat aşa/ Şi pe deal şi pe vâlcea''. Are livezi şi grădini aninate pe pante repezi, argiloase, are fâneţe unde chiuie flăcăii la coasă şi păşuni care sunt legate de un mănunchi de poteci şi drumeaguri de căruţe, care, în perioada migraţiilor neamurilor nestatornice, au avut un important rol strategic. Cu toate şi-au pus amprenta asupra sufletului acestor munteni: asprii, drepţi şi harnici.

              Începuturile aşezării se pierd în trecutul îndepărtat, am spune chiar cu chiar cu veacuri înainte de întemeierea Ţării Româneşti. Legendele, tradiţiile, tot ceea ce s-a mai păstrat, dau mărturie despre aceasta. Astăzi, când zone întregi ale României nu mai păstreaza aproape nimic din trecuta imagine arhaică, socotesc necesară o călatorie în zona de deal şi munte a Prahovei, pe tărâmurile pietricenilor. Ea va însemna o legătură activă cu trecutul parcă prea adesea şi pe nedrept uitat, cu străvechea înţelepciune a strămoşilor, cu vremuri în care omul nu intervenise atat de dăunator în mediul său natural, lîăsat de la Dumnezeu. Faptul că acest sat este ,,cap de linie'', că pe acestă vale, spre munte, adică spre miazănoapte, nu mai e altă aşezare, a fost şi spre dezavantajul sătenilor (drumul fiind foarte rău), dar astăzi se dovedeşte a fi clar în favoarea satului.

              Din Vârful Nemernicului, până sub piscul Barbeşului (1012 m), zona cea mai înaltă a satului Pietriceaua, iar de aici către est peste Gâlmele Pietricelei  - lăsând spre răsărit bătrânele aşezări Lutu Roşu şi Bertea, cu care se învecinează - şi urmărind cu privirea până spre Valea Cărpinoasei, satul Aluniş, Plaiul Geţilor şi tot spânzurând spre Rucăreni, Plaiul Meliceştilor şi Telega, cea renumită prin ocnele de sare, se desfăşoară ca un vast amfiteatru, la altitudini cuprinse între 600 şi 800 de m, întors preponderent cu faţa către miazăzi, spaţiul satului Pietriceaua, aşezare care, administrativ vorbind, este inclusă în frumoasa comună Brebu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

             

 

    

 

            

              Dacă ar fi să ajungem la Pietriceaua din centrul Câmpinei, am apuca pe Calea Doftanei şi după ce lăsăm pe dreapta Colegiul Naţional ,,Nicolae Grigorescu’’, pe vremuri Colegiul Dimitrie Barbu Ştirbei, iar pe stânga răscrucea care duce spre Voila, Lunca Mare, Şotrile, Secăria, Teşila, Trăisteni şi către barajul de la Paltinul, adică spre Valea Doftanei, şerpuim tot coborând spre Telega.

              Traversăm drumul de fier ce leaga în trecutul nu prea îndepărtat Câmpina de fabrica de cherestea şi trecem Doftana pe un vechi pod şubrezit, din beton-armat, paralel cu cel feroviar, sprijinit pe stâlpi de piatră. A fost construit la sfârşitul veacului al XIX-lea, e trainic şi a fost folosit odinioară pentru transporturile de la salina doftăneană, vizitată de atâţi oameni mari ai istoriei nostre, şi aici amintesc doar de Nicolae Bălcescu, Vodă Cuza şi regele Carol I. În dreptul fostei gări Doftana –  unde ne găsim deja pe pământul frumoasei aşezări Telega, trecută mare ocnă a Ţării Româneşti, menţionată în multe hrisoave domneşti şi amintită, la fel ca şi Brebu, printre staţiunile climaterice ale României - calea se bifurcă: înainte, se ajunge spre centrul comunei şi  cunoscutele băi de sare, spre fosta închisoare Doftana şi satul Meliceşti. Peste frumoase văi, tot pe acest vechi drum vei afla Buştenarii, ,,leagănul industriei petroliere româneşti’’ de la începutul secolului abia apus, în vremea când la Câmpina şi Ploieşti se stabileau sucursalele marilor trusturi petroliere ale lumii. De aici s-a extras ţiţei cât nu se poate socoti şi tot aici au izbucnit marile erupţii, ce zguduiau pământul şi vlăguiau zăcămintele în câteva săptămâni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

             

            Noi ne vom continua drumul spre Brebu, apucând la stânga. După ce mergem aproape paralel şi în contra cursului Doftanei, trecem podul de peste Lupa. Drumul Telega-Brebu s-a deschis abia pe la 1900, urmând aproximativ trecutul hotar ce despărţea pe foştii moşneni de proprietăţile mânăstirii. Ştim că, pe la 1906 era încă nefinalizat. Ajungem imediat, la poalele unui deal pe care un sătean şi-a întocmit frumoasă livadă de pruni, şi unde descoperim monumentul marilor patroni spirituali ai comunei, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, păzind parcă de relele zilelor noastre aşezarea brebenilor. Iată şi Coasta Brebului, iar spre răsărit un ţurţudău, împădurit spre vârf, cu grădini mai la poalele ce se coboară până spre firul Lupei, cu pereţi de stâncă galbenă – Vârful Rotunda. Bătrânii spun că drumul greu ce urcă în serpentine nu exista în vechime, legătura cu Câmpina făcându-se pe drumeagurile existente mai spre apus de aici. O ultimă curbă şi suntem pe ceea ce, fostul preşedinte al Academiei Române, Ion Simionescu, numea ,,un tăpşan neted, pare că anume retezat’’ – Platoul Brebului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

          

              Am omis să amintesc de cele cateva posiblile obiective de vizitat pe traseul spre Pietriceaua. În primul rând ar fi Casa Memorială Pictor Nicolae Grigorescu, cel mai mare zugrav al românilor. E o casă ţărănească unde a locuit acest Mare Român, aproape de lacul Câmpinii, de castelul savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu şi de parcul chimistului Constantin I. Istrati, azi Şcoala de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr. Toţi aceşti români de viţă veche au aparţinut unei epoci care nu cred că se va mai repeta în istoria noastră. În vecinătatea lui Grigorescu, cel care-a pictat şi biserica de la Zamfira, pe drumul spre Cornu, e Castelul Iulia Hasdeu. Tot în Câmpina avem bisericile ortodoxe deosebit de frumoase (la Lac e cea în care s-a cununat poetul George Coşbuc), sau biserica Hernea, veche şi cu un specific aparte. Pe strada Bobâlna e mormântul pictorului Nicolae Grigorescu. Dacă ajungeţi pe Muscel şi pe Voila, e fostul castel al lui Ştirbei de la Câmpina-Voila.

              După Câmpina, cu a ei rafinărie ,,Steaua Română'', e salina Telega, mare ocnă a Ţării Româneşti, e fosta închisoare Doftana, unde Siguranţa a închis majoritatea liderilor comunişti.

             În Brebu avem biserica Mânăstirii Brebu (1650),  Muzeul Casa Domnească Brebu, de fapt casa în care trăgea uneori bătrânul vodă Matei, avem păstrate neasemuite case cu arhitectură deosebită, avem Cheile Brebului.

              De la Pietriceaua, pe drumul spre Vălenii de Munte, avem: Salina ,,Unirea’’ Slănic, Baia Baciului, mânăstirile Suzana, Zamfira, Ianculeşti, Sf.Antonie cel Mare Mălăeşti, Cheia, Crasna, Casa Memorială şi Muzeul Nicolae Iorga Vălenii de Munte, bisericile oraşului ş.a.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   

            Acum, dacă ar fi să-i dau un sfat călătorului care nu a călcat aceste locuri, aş fi de părere că ele trebuiesc descoperite cu pasul, fără reclame zgomotoase, fără pliante şi fără indicaţii. O maşină ar fi bună, una de teren şi mai bună (de ce oare au ucis IMS şi ARO?), pentru a călători hai-hui, fără ţintă.

           Să ştie drumeţul străin, că de pe o posibilă hartă a spiritualităţii româneşti, Brebu, Pietriceaua şi Podul Cheii nu pot lipsi, că există legende cu Vlad Ţepeş, Mircea cel Bătrân şi Matei Basarab, că pe aceste locuri a găsit tainic adăpost Doamna Elena, soţia lui Vodă Matei, că au trecut mai toţi voievozii ţării, şi oameni de seamă, amintiţi sau neştiuţi, precum generalul doctor Carol Davila şi soţia sa Anica, savantul Nicolae Iorga, scriitorul Alexandru Vlahuţă, pictorii Ştefan Luchian, Sava Henţia şi Nicolae Grigorescu, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Filimon, regele Carol I, academicienii Ioan A. Basarabescu, Ion Simionescu şi Dan Berindei, arhitecţii Ştefan Andreescu, George Mandrea, N. Ghika-Budeşti, Grigore Ionescu, Vasile Drăguţ ş.a. 

              Dar oare, câţi nu vor fi fost, iar trecerea lor nu a fost însemnată în nici o pagină!… De-am fi avut o carte de onoare şi tot nu i-ar fi cuprins.

           De la Capul Câmpului – cum îi spun localnicii – după ce mai contemplăm o dată valea, o apucăm tot spre miazănoapte. Prin faţa ochilor ne trec case mai mari sau mai mici, mare parte făcute cu un bun gust specific ţărănesc, casele chiaburilor de până la 1947. Sunt case bătrâne, acareturi bine întocmite, cu livezi şi holde lucrate cu sârg, alături de care, în ultimii ani s-au durat case de vacanţă ale unora cu grea pungă, veniţi din alte părţi. Brebenii i-au primit şi pe ei cu dragă inimă, chiar dacă unii au sticat pe ici pe acolo buna întocmire a satului. Cu vilele astea s-a câştigat în fală prostească, dar farmecul, specificul şi trăinicia străvechiului sat brebean cui sunt date?

   

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

               

              

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

              Dar să lăsăm acum această amărăciune care ne tot încearcă, pentru că şi satele au ajuns ,,sub vremuri’’. Iată-ne sosiţi aproape de inima aşezării şi vedem de-a binelea mânăstirea cu înaltul turn, pe care de la Piscani abia o zăreai. Şi acum, la aproape patru veacuri de la ctitorirea de către Vodă Matei (1650), mai este încă cel mai înalt edificiu brebean. Bine-ar fi să rămâie aşa.

              Ne îndepărtăm de cetatea lui Matei Basarab, iar din centrul Brebului, la răscruce, căile principale se despart: spre apus ajungi la Podul Cheii, iar spre miazănoapte, la Pietriceaua. Pe drumul principal ori pe străduţe, dai de capătul de nord-est al platoului brebean, în zona ce se cheamă Runcu.

              Noi ne continuăm călătoria tot şerpuind şi urcând spre Pietriceaua, pe drumeagul cu grohotiş, străjuit de tufe de gherghini, cătină şi măceş, pietruit abia prin 1967. Traseul lui s-a stabilit abia în primii ani ai trecutului veac, deşi grecul C. Dimopol, arendaşul moşiilor Eforiei se opunea vehement, fapt ce a necesitat intervenţia eforilor de la Eforia Spitalelor Civile. Ştim că la 1906, sătenii din Pietriceaua aveau obligaţia de a executa un număr de cinci zile de muncă ,,cu braţele’’ sau cu căruţele la acest drum. Calea ce traversează podurile de peste afluenţii Lupei, şerpuieşte şi urcă pieptiş după tufe de alun şi cătină, pe dealuri acoperite cu tei, stejari şi paltini. Salcâmi izolaţi, livezi de pruni despuiaţi în toamnă de urşi. Este Valea Lupului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

             

 

 

          De aici, pe bătrânul Plai al Oilor spre Barbeş, se poate ajunge în Vârful Ghilăului, denumire de obârşie ardeleană. Drumuri de căruţe şi numeroasele poteci brăzdează ţinutul răşinoaselor, plantaţie din perioada interbelică ce i-a luat locul fostei păduri seculare de stejar. Încă se mai zăresc ici-colo exemplare din frumosul arbore, în amestec cu alte foioase, mărturie a falnicei păduri defrişate. La răsărit de Valea Sandului e Muchia Cosmineanului, care tăind în curmeziş şoseaua Pietriceaua – Brebu, sfârşeşte într-un ţurţudău stâncos şi ascuţit, înalt de vreo câţiva zeci de metri, îmbrăcat doar spre miazănoapte cu tufe de alun şi cătină: Râpa lui Vlad.

          De acum o să zăriţi deja cele câteva gospodării de la marginea apuseană a pădurii Măluroasa. Case cocoţate pe maluri, unde omul a găsit o palmă de pământ mai drept. Adevărate cuiburi de şoimi.

              Un ultim abrupt urcuş, în locul botezat ,,La fag’’, pentru că e străjuit de un fag secular, având în dreapta limita de vest a pădurii de conifere Măluroasa şi o inscripţie te anunţă: Pietriceaua. Să reamintim că Pietriceaua era unul din locurile de excursie ale Anei (Anichi) Davila, viţă boierească din neamul Goleştilor, soţia generalului Carol Davila, fondatorul învăţământului medical românesc modern şi elevele orfelinatului ,,Elena Doamna’’ de la Brebu. Referindu-se la o astfel de călătorie făcută în vara anului 1873, fiica sa Elena, căsătorită cu generalul Perticari, avea să caracterizeze satul ca fiind ,,un deal cu pajişte frumoasă’’.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                                                                                                                                         

  

             

 

 

 

              

            După ce-am urcat ,,La Brazi'', suntem pe Plaiul Pietricelei, o coamă care-şi are obârşia în Vârful Satului, la aproape o mie de metri şi punctul cel mai de jos aici, la marginea pădurii Măluroasa şi a Poianei Cerbului. În acest punct numit şi ,,La Jongleală'', avem o răscruce: spre răsărit ajungem la Slănic şi DN 1 A, adică pe Valea Teleajenului, iar spre nord în centrul satului Pietriceaua,  spre Cabana Pădurarului, odinioară loc de vânătoare a fostului preşedinte, Nicolae Ceauşescu.

pre răsărit se zăreşte aşezarea strâmbenarilor, astăzi satul şi comuna Aluniş. Aici străjuiesc mai mereu măgurile, şi uneori când te uiţi peste sat îţi pare că o mână nevăzută a aprins focuri mocnite pe toată valea.

            Aşadar, îndreptându-vă tot spre munte, veţi urma bătrânul Plai al Pietricelei, cel mai vechi drum al satului şi cale de coborâre nu o să mai întâlniţi, decât o mică porţiune de abia câţiva paşi, cu un pâlc de fagi, pe care sătenii au denumit-o ,,La Spoială’’. Urmează o coastă iute, căreia i s-a zis ,,La Popa’’, aici fiind înfiptă pe o palmă de pământ casa parohială, străjuită la drum de o cruce de piatră.     

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                        

  

             Pe Plaiul Pietricelei se înşiră, în amonte, căminul cultural, biserica ,,Sf.Treime'', şcoala (până unde este asfalt).  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

          

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmasi_ai_dacilor_liberi.jpgUn_roman_verde_Vasile_Sinca.jpgTrei_mosnegi_din_poveste.jpgPeisaj_de_iarna.jpgBunicul_stapanul_satului.jpgBunicul_Gheorghe_Petcu.jpgBULZE_CIOBANESTI_LA_PIETRICEAUA.jpgBUNICUL_GH_PETCU_LA_97_DE_ANI.jpgCasa_lui_Ion_Tabaras_din_Baltac.jpgConsiliul_Parohial_Pietriceaua_1948.jpgCELE_MAI_FRUMOASE_SATE.pngGhiocei.jpgGicu_Gh_Petcu_cu_fluierul.jpgISLAZUL_COTA_PIETRICEAUA.jpg

Satul Pietriceaua comuna Brebu

judeţul Prahova

Harta_asezarii_Pietriceaua.jpgHERALDIC.jpgMiru_in_ie.jpgINGER_SI_SFINTI_CRASNA.jpgNECHIFOR_BAICOIANU.jpgBUNICA_MEA_ELENA.jpg

Trei moşnegi coborâţi din povestea satului Pietriceaua: Gheorghe Ciută, Nichifor Băicoianu şi Ion Goagă

Noi suntem aici stăpânii. Bunicul meu, Gheorghe Gh. Petcu, născut la 1 aprilie 1914, veteran al celui de-al doilea război mondial, aici într-o fotografie la 92 ani

Bulze ciobăneşti la Pietriceaua. De obicei, se coc pe jar, dar aici au fost făcute într-o tavă, la cuptor

Moş Vasile Şinca (1894-1975), veteran al primului război miondial, consilier parohial, mare meşter în lemn. Casa lui, din Vârful Pietricelei, păstrează arhitectura cunei case transilvănene

Iarnă grea. Clăi de fân şi de otavă (li se mai spune şi copiţi), la Ariton (Tonică) şi George Lungu 

Moşul meu, exemplu de viaţă şi de echilibru în toate, aici la 91 de ani

,,Aristocraţii munţilor''. Comitetul de construcţie a bisericii ,,Sfânta Treime'' din Pietriceaua, 17 ianuarie 1947

Crescător de animale, iubitor al muntelui şi mare meşter la cântatul din fluier - Gicu Gh. Petcu de la Valea Lupului

Oborel de animale pe islazul Cota, lângă Ghiţă Baciu şi lângă locul bisericii, pe Podul Răduţii. De aici se vede Brebul şi Câmpina

Casa luptătorului pentru averea satului: Ion Tăbăraş din Băltac

Moş Gheorghe ,,Cocoş'' cu gândul la cele nouă decenii de viaţă

De pe un posibil simbol heraldic al satului lupul nu trebuie să lipsească

Bunica mea, Ileana a Mariai şi a lui Nistor Bâgiu, aici la târnosirea bisericii, 1989

,,Noi suntem urmaşi ai dacilor liberi''

 

Înger şi sfinţi la Altarul de vară ,,Sf.Ilie'' al Mânăstirii Crasna. Fiica mea, Miruna, la patru anişori. Să nu pregetăm a da pruncilor noştri cuvenite îndrumări, despre istorie, tradiţii, port românesc

Un om dintr-o bucată: Moş Nichifor Băicoianu

Concepţie şi realizare Florin N. Şinca 2002-2010

Actualizat la 25 decembrie 2010

CARTEA_SATULUI_MEU_PIETRICEAUA.jpgSATUL_PIETRICEAUA_b.jpg

Din anul 2010 satul Pietriceaua este membru fondator în Asociaţia ,,Cele Mai Frumoase Sate din România''

CURCUBEU.jpgMACAT_MARIA_SINCA.jpgprepeleci.jpgFRUMUSETEA_CULORILOR.jpgPEISAJ_DE_PE_COTA_PIETRICEAUA.jpgPietriceaua_case.jpgtricolor.jpgPe_aici_sunt_casele_ascunse.jpgRAURI_TRICOLOR.jpgRasarit_de_soare_la_biserica.jpg

Curcubeu tricolor în zona Feriga din Pietriceaua. În plan îndepărtat este pădurea Măluroasa