Împreună cu acad.Dan Berindei la Gala Premiilor Poliţiei, Palatul Regal, 25 martie 2007

Cele trei volume de istorie a Agiei şi Poliţiei Române. ,,Din istoria Poliţiei Române'', vol.1,(2006), vol.2 (2007) şi vol.3 (2009); (format 17x24), totalizând peste 1200 de pagini, bogat ilustrate. Cărţile au fost tipărite din solda autorului

Istoria mânăstirii prahovene Crasna (apărută de Sf.Ilie, 2008). Este singura mânăstire de la noi care a dat Bisericii Ortodoxe Române, în mod simultan, şase ierarhi

Povestea satului Pietriceaua, oferită gratuit copiilor satului Pietriceaua în anul 2006

Lansarea vol.3 de Istoria Poliţiei. Chestorul Gheorghe Turda, Fl.Şinca, academicianul Florin Constantiniu, senatorul Sergiu Florin Nicolaescu, academicianul Dan Berindei şi prof.univ.Manuela Cernat

Fl.Şinca împreună cu cel mai îndrăgit comisar al Poliţiei Române, Sergiu Florin Nicolaescu, 2010

GÂNDURI  CĂTRE  DOMNIA TA

 

Vai de omul care are

Suflet mic în casă mare

Fericit cel ce ridică

Suflet mare-n casă  mică!

 

Supravieţuiesc tot mai greu în acest oraş, dar mă consider în continuare un ,,ţăran de munte’’ şi asta mă mai ţine drept. Îmi iubesc nespus satul unde am vazut lumina zilei, şi fac tot ceea ce mă ajută Bunul Dumnezeu să-l ajut. Aici am fost botezat de părintele Dumitru Mălai, aici am primit învăţături de la părintele Petre Lungu, la Pietriceaua am copilărit într-o lume frumoasă, idilică şi nădăjduiesc să văd în sfârşit gata Muzeul şi Fundaţia Culturală pe care vreau să le fondez, la sugestia domnului academician Florin Constantiniu. Că doar Pietriceaua e la doi paşi de locul undea-au poposit Vlad Ţepeş şi Neagoe Basarab, Mircea Ciobanul şi Petru cel Tânăr, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu cel Sfânt, Ştefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Sava Henţia, Carol Davila, Bolintineanu, Ion Simionescu… Şi apoi, poate puţini ştiu că, într-o bună zi din anul 1932, omul de stat francez Aristide Briand a poposit la Brebu.

 Îmi plac oamenii mei din sat, buni şi bătrâni. Sunt adesea necăjit ca nu se mai scrie de marele popor al dacilor ! Că se ocultează istoria acestei mari seminţii a antichităţii, că invenţiile şi toate realizările românilor sunt trecute sub tăcere. În schimb poate, se vorbeşte destul de adesea despre ţăranul român. Se uită însă cutele de pe chipul lui, cele de care scria pesimistul Emil Cioran. ,,Pe cioarecii lui stam’’, aşa cum zicea Socrate al românilor, Ţuţea, cel care se întalnea cu preoteasa aromâncă a pietricenilor, Flora Micătă-Crăcea. Acum se răcneşte ,,ţăran’’ doar în sens peiorativ, iar în pieţe, cu concursul ,,autorităţilor’’, legumele sunt vândute de manelişti hinduşi, de cei care nucunosc mirosul pământului reavăn, iar nu de ţăranii care au făcut ţara.

Dar nici ţăranii nu mai sunt toţi ţărani, nici măcar la Pietriceaua… Au ajuns şi ei, bieţii, sub vremurile tulburi şi lipsite de ţinte, pe care le parcurgem, mai mult târâţi de ,,binevoitori’’.

Îl ascult pe marele Grigore Leşe, pe care l-aş urmări vorbind ceasuri întregi, care ne-a onorat cu prezenţa la Pietriceaua, după ce am reuşit să-l întâlnesc şi să-i dăruiesc ,,Cartea satului meu, Pietriceaua’’. Îl admir şi îl ascult pe olteanul absolut, Tudor Gheorghe, pe Gică Petrescu, cel de care mă loveam dimineaţa, la Beldiman, la pâine. Ce zestre ne-a alăsat omuleţul ăsta nu se poate măsura acum. N-avem perspectivă istorică. Când apare Nicolae Furdui Iancu ori Dumitru Farcaş, mi se face pielea de găină! Despre Gheorghe Zamfir, nu mai vorbesc şi în afara acestora nu prea mai e mare lucru şi nu înteleg cum, considerându-te român, poţi să asculţi manele şi să te isterizezi pentru un june bruneţel cu chitara ce nu spune nimic româneşte. Parcă prin tot ceea ce se face azi - în plan publicistic, la radio şi la tv, inclusiv la TVR , care ar trebui să fie Televiziunea Naţională - se urmăreşte distrugerea sufletului nobil şi mult încercat al acestui popor. Asta mă scandalizează şi mă face să protestez prin mijloacele moderne. Citesc tot ceea ce ţine de istoria şi civilizaţia românilor, dar nu uit să mă adap şi la valorile perene ale altor naţii. De fel sunt considerat cam intolerant, pentru că eu consider ROMÂNIA buricul pământului! Şi nimeni nu-mi va scoate asta din cap.

Dar în ţara asta nu mai e loc de ,,europeni’’, de cetăţeni universali, toată lumea face politică europeană şi nimeni politică românească, aşa cum scria oltenul Constantin Argetoianu. Nu mai poţi scrie ceea ce gândeşti că nu eşti politicaly corect, nu mai poţi avea sentimente patriotice, că eşti neapărat antisemit şi xenofob, nu mai poţi citi cărţi, ci trebuie să copiezi de pe net, că eşti perimat, eşti socotit jos că nu ai ultimul telefon şi nu-ţi plimbi galoşii cu toată turma, la mol. E ţara în care nu se poate scrie Istoria Neamului, e ţara în care, de dragul altora, au coborât un erou de pe socluri, l-au scos cu sila din manuale, introducând în schimb noua ,,elită’’, mult mai fundamentalistă decât cea comunistă şi, mai ales, antiromânească. E ţara în care cei care ne-au omorât civilii bombardându-i în cel de-al doilea război mondial au monumente în parcuri bucureştene, sunt ,,eroi’’.

E ţara în care istoria nu se scrie liber, că eşti târât în justiţie. Există însă conştiinţe, există santinele, există memorialişti români de mare valoare şi sunt încredinţat că, peste ani, generaţiile ce ne vor urma vor şti ce a fost acum.

E greu şi e neplăcut să vezi răul din mijlocul românilor de acum. Ne vom mai reveni oare ?

Când mi-e greu, eu fug ,,la ţara’’, la bătrânul popă Petre Lungu, caut un sfat la arhimandritul Nicodim Dimulescu, ,,Patriarhul’’ de la Mânăstirea Crasna şi aprind o candelă la căpătaiul tatălui meu, Nicolae. Mă închin la Patriarhie – unde-i părintele arhimandrit Timotei Aioanei, un duhovnic ce te linişteşte – la Antim – unde-i arhim. Mihail Stanciu, la Ianculeşti – unde două babe au hotărât în apusul vieţii să dea pământ pentru o nouă ctitorie şi unde cădelniţează tânărul părinte Benedict, la Suzana, unde-i bătăioasa maică Arsenia, la Ghighiu, la Sf.Antonie cel Mare de la Mălăeşti, la Zamfira cu pictura zugravului-ţăran, Nicu Grigorescu, cel mai mare pictor al nostru, ai cărui casă şi casă de veci se află la Câmpina.

Trag la Cheia, mânăstirea de pe Valea Teleajenului ctitorită de ciobani săceleni şi sălişteni şi căreia-i voi face o monografie, de mă va ajuta Bunul Dumnezeu. Din bătătura lăcaşului, îmi place să fac ochii roată, să privesc munţii cei eterni, gândind la românii transilvăneni şi câte-au pătimit bieţii de ei.

Merg la Râmeţi şi cine nu s-a închinat la Râmeţ şi n-a cunoscut locul, n-a cunoscut nimic ! E ctitoria eremiţilor, a pustnicilor transilvăneni, e buricul Ortodoxiei în Transilvania, pe Valea Mogoşului, a Geoagiului, în ţinutul Apusenilor, judeţul Alba. Are biserică nouă, zugrăvită de cel mai mare pictor al Ortodoxiei, Grigore Popescu-Muscel. Nădăjduiesc să mă ţină Bunul Dumnezeu să-i fac o monografie şi acestei mânăstiri, la fel ca şi celorlalte lăcaşuri, pridvoare ale Raiului pe pământ.

Îmi plac Arhivele Naţionale ale României şi cărţile mucegăite de la anticariate, n-am destul timp să cercetez în biblioteca fondată de neamţul rege Carol I şi consider că nu-i istoric decât cu numele acela ce nu cercetează în arhive şi nu posteste negru pentru o carte mult-dorită.

Îmi place NICOLAE IORGA. O instituţie, nu un om ! Eu nu pot scrie IORGA decât cu majuscule, atât de mare a fost acest istoric pentru noi şi pentru istoria universală. Fără cărţile lui nu ştiu ce ne făceam! Şi-mi mai place, pentru ce scrie, Dan Puric. O mare conştiinţă curat românească.

Apreciez istoricii bătrâni, seniorii minţii, aceşti ,,dinozauri’’ aşa cum îi numesc cei trimişi la şcoală de cei bătrâni: Constantiniu, Berindei, Buşe, Buzatu, Giurescu, Calafeteanu, Rezachevici… Dar ce vine dupîă ei ? Nu ştiu dacă vor putea fi înlocuiţi.

Imi plac istoricii aceia de la ţară, acele furnicuţe care lasă după ei rânduri despre sate, cetăţi dacice, biserici şi troite, oameni şi cutume uitate de noi, aşa cum e Nicolae Costea-Teleajen, ţăranul din Malu Vanat de lângă Vălenii de Munte, cel care-a scris cât o duzină de profesori, universitari la 30 de ani( !), cei ce dau ordine azi, miniştrii mânjiţi, carierişti de profesie, istorici fără operă, şcoliţi, chipurile, pe afară...

Românilor li se oferă atâtea false modele, foarte nocive şi aici  inclusiv în privinţa aşa-zişilor intelectuali. Ei sunt micuţi pornografi de curte, stâlpi de cafenele, care-l injura pe Eminescu, considerându-l ,,mortul din debara’’ şi care sug cu nesimţire bani de la buget, sunt plimbaţi prin diaspora, pe la reprezentanţele diplomatice, pentru manifestări mai degrabă ostile României! Peste câţiva anişori nu se va mai şti nimic de ei…

Citind din memorialistica trecutelor epoci, observi cum greşelile trecutului se repetă. Parcă suntem blestemaţi…

Mă doare starea acestei capitale violate mereu, a acestui Bucureşti ca o prostituată, ca o rană deschisă mereu, păstorit de tot felul de aţa-zişi ,,edili’’, care m-ai mult l-au duşmănit, decât săl iunească… O pecingine stâpâneşte la Bucureşti în toate epocile. Nu se va face bine acest oraş. În fiecare zi se mai dărâmă ceva.

Şi mă mai doare că oamenii nu mai au teamă de Dumnezeu, de acea justiţie imuabilă de care vorbeşte înţelepciunea ţăranului. Ea se abate şi cade şi la a şaptea spiţă! Când văd paragina clădirii de pe Lipscani, în care a scris Eminescu, ori pe cea de pe Smârdan, în care s-a hotărât dubla alegere a lui Vodă Cuza, îmi vine să urlu precum haitele de lupi, iarna, la Pietriceaua. Au adus borduri, au furat piatra de granit de pe strada şi au tocmit o firmă spaniolă pentru Centrul istoric şi ea are angajaţi şi are idei româneşti. Bani tocaţi de pomană spre ruşinea noastră.

Nu pot suporta reclame agatate de statuia Viteazului. Iar primarul nu a făcut nimic. A, ba da, a dat cârnat record la tot cartierul să intrăm în cartea recordurilor de neam prost.

O lume smintită, smintită rau de tot…

Mă scandalizează mulţimea chestorilor din Interne, făcuţi la ,,apelul bocancilor’’, la abia trecuţi 30 de ani, de parcă le-ar fi şuierat gloanţele pe la cap în război şi sfidarea efectivă a celor de jos. Dacă gradul de mareşal s-ar acorda şi în vreme de pace, România s-ar umple de mareşali politici. Aceşti chestori se avansează între ei, iau decizii pentru trupă, deşi mulţi n-au trudit o zi în munca din operativ.

 Dar mai e o categorie : ,,demnitarii’’ ghidaţi de alţii, care au carte puţină, dar au cv-uri prea groase, plăsmuite din condei, cu studii făcute de pomană, ca să dea bine doar în ochii celor ce i-au tocmit.

Mă scandalizează ,,investitorii’’ care n-au plantat un copac în toată viaţa lor de nimic, aceia care i-au convins pe ăia de sus că Tricodava poluează, că fabrica de lapte elimină praf radioactiv, ca UMEB-ul poluează, că în Băneasa tăiem stejarii să facem betoane şi lângă fiecare biserică mai acătarii să ridicăm un turn de beton, sticlă şi oţel… Sunt oameni care au tăiat păduri întregi, dar nu au plantat măcat un arbore în toată viaţa lor ! Urmaşii ne vor blestema. Trăiască democraţia integrală! Cel mai mare partid ar trebui să aibă sincera deviză ,,Lichele din toate ţara, uniţi-vă!’’ Doamne, bine mai scria cameleonul de Argetoianu.

E prea mult rău, e dezbinare, e lipsă de sinceritate, e domnia banului nemuncit, e lichelismul partidelor.

Nu preţuim trecutul mai deloc, decât declarativ. Avem o biserică la Chiajna şi zidurile ei plâng, ferestrele ei sunt ochi scoşi ai unei fiinte mult prea dragi, iar BOR-ul vrea sa faca biserică la Las Vegas, şi face biserici prea mari, dar goale de credincioşi. Avem, la Floreştii Prahovei un palat al Nababului Grigore Cantacuzino ce stă să cadă şi avem castele şi clădiri monument istoric în ruină, avem demnitari ce se prind în Hora Unirii, iar pe Smârdan zace plin de ţigănie tocmai un simbol al Unirii.

Avem, la Bellu, morminte de eroi şi de strămoşi, de miniştri care au făcut istorie şi ele sunt năpădite de bălariile nepăsării fără culoare politică şi avem mulţi oameni de seamă ale acestei obidite naţii şi ei se luptă cu mizeria materială ori zac în pământuri străine. Şi asta ar trebui să fie îndeajuns pentru a ne înspăimânta! Dar nu este. Avem pieţe în care nu vând ţăranii, ci şnapani care n-au ţinut în viaţa lor pământ reavăn în palme.

Pe Valea Arieşului, pe a Doftanei, pe a Lupului… sunt gunoaie, iar sătenii, consiliile şi primarii nu pot fi absolviţi de vină. Vânatul nu e protejat şi avem politicieni, ofiţeri, demnitari… care ucid cu plăcere morbidă şi seara zâmbesc candid la tv, ne dau lecţii de moralitate şi lumea cască gura la ei ca la dentist... Din când în când mai moare câte unul la o vânătoare, dovadă că şi animalele au Dumnezeul lor.

Mă scandalizez când operaţiuni de mare complexitate ale Poliţiei Române sunt tratate de presă cu detaşare, superficialitate, ironie, ignoranţă...

Mi se urca sângele la cap când colegi din poliţie se dovedesc cârpe ordinare, infractori, iar jupânii din fotolii comode nu iau măsuri radicale.

Sufăr la gândul că românii nu sunt mândri de istoria lor şi nu fac eforturi pentru a-şi cunoaşte trecutul şi pentru a lăsa o moştenire trainică. Nu înţeleg cum există oameni şi publicaţii ce batjocoresc trecutul, iar în noaptea dintre ani, măscarici ce-şi zic actori ironizează personajele istorice de prima mărime, spre hăhăiala prostimii. Şi nimeni nu face nimic. Şi românii hăhăie…

Pe zi ce trece, mi se întăreşte convingerea că România traversează cea mai grea perioadă din existenţa sa, marcată de lichelism politic, lipsa de coeziune socială, incultură, compromisuri, superficialitate, manipulare, hoţie nepedepsită, lipsa unor proiecte majore, corupţie la nivel înalt, nedemnitate, înstrăinarea pe nimic a materiilor prime ale ţării… Din acest punct de vedere, bine considera academicianul Florin Constantiniu, că perioada fanarioţilor păleşte în mod clar.

Avem politicieni care primesc demnităţi, dar nu mai au demnitate. Avem ofiţeri fără onoare ofiţerească şi fără carte, preoţi care tămâiază bordeluri, culturnici plătiţi de la buget şi plimbaţi prin străinătate, avem cărţi care nu educă, nulităţi ce sunt prezentate tinerei generaţii ca modele de comportament.

E un mic tablou din care s-ar părea că nu mai e nicicum de sperat. Să nu dezamăgim! Sunt încredinţat că această nobilă naţie va renaşte, căci nu o dată ea a reînviat tocmai atunci când duşmanii îi cântau prohodul.

 

 

 

 

 

Anunţ că am în pregătire următoarele cărţi, pentru care primesc materiale, mărturii, fotografii, documente ş.a:

-         Monografia bisericii ,,Sfânta Treime'' din Pietriceaua, care va apare în prima parte a anului 2011;

-         Din istoria Poliţiei Române (vol.IV);

-         Monografia mânăstirilor Cheia şi Suzana (jud.Prahova) şi Râmeţi (Alba);

-         O istorie a Miliţiei;

-         O istorie a Ministerului de Interne;

-         Zestrea pietricenilor. O monografie a spuselor, cutumelor şi a toate cele lăsate de moşi la Pietriceaua.

 

Volumele se află în diferite stadii de realizare, însă, din nefericire, nu mai am fondurile necesare publicării.

 

           Satul Pietriceaua - membru fondator al Asociaţiei ,,Cele Mai Frumoase Sate din România''

 

          Duminică, 19 decembrie 2010, la Muzeul Satului  ,,Dimitrie Gusti'' din Bucureşti a avut loc o întâlnire a Asociaţiei ,,Cele Mai Frumoase Sate din România''. Au fost prezenţi membrii ai Academiei Române, profesori universitari, ministrul Agriculturii şi Pădurilor, Valeriu Tabără, primari şi gospodari din cele 31 de sate fondatoare, ansambluri folclorice din sate, tineri şi copii, mass-media. Această asociaţie se datorează unor oameni deosebit de inimoşi, fiind constituită după calapod francez şi italian.

         S-au înmânat pancartele care se vor fixa la intrare în fiecare sat, precum şi diplome şi cocarde tricolore. Satul Pietriceaua a fost reprezentat de primarul comunei Brebu, Dumitru Comăniţă, de reputatul profesor de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Silvice din Bucureşti, Condrea-Drăgănescu şi de Florin Şinca.

          Este un moment istoric pentru satul nostru, care ne obligă la multe: să păstrăm tradiţiile strămoşeşti, arhitectura caselor satului nostru de munte, portul popular, datinile strămoşeşti, să ne gospodărim mai bine, să înfiinţăm firme care să valorifice produsele locului, să protejăm ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu, să sprijinim femeile care mai ştiu a face produse locale, să avem pensiuni, să păstrăm curăţenia mai bine, protejând mediul înconjurător, şi în general să fim mai apropiaţi de biserică şi mai uniţi în tot ceea ce e trainic, frumos şi plăcut.

          În orice caz, s-a bătut un ţăruş trainic în lupta cu ştergerea identităţii, spectru care ameninţă satul nostru şi satul românesc în general, pentru că, prin toate mijloacele, se . Invit pe toţi pietricenii şi brebenii, dar şi teşilenii, berteştii, alunişenii, pe toţi cei apropiaţi, să ni se alăture în efortul de a salva ceea ce ne-au lăsat moşii.