CONTACT

 

FLORIN ŞINCA

 

Comuna Brebu, satul Pietriceaua, nr.421, judeţul Prahova, cod poştal 107102

Tel.0722 675351

sincaflo@yahoo.com

sincaflorin@hotmail.com

 

  

GENEALOGIA FAMILIEI ŞINCA DIN SATUL PIETRICEAUA

2004

 

                    ,,Naţiunea română este azi cea mai veche dintre toate naţiunile din Transilvania. Înlăturând până la venirea ungurilor stăpânirile străine, ei au trăit aici sub principi aleşi din neamul lor’’.

                              (Supplex Libellux Valachorum - 1791)

 

 

ORIGINEA ŞINCULEŞTILOR

 

 

Plecarea unor grupuri de transilvăneni în Muntenia  şi în alte provincii reprezintă o realitate dureroasă a istoriei românilor. A-ţi părăsi pământul moştenit din tată-n fiu, a-ţi lua lumea în cap, a reprezentat poate strigătul de neputinţă al românilor băjenari.

         Sub o triplă opresiune – naţională, confesională şi socială – batjocoriţi în ţara lor, lipsiţi de pământ, crud exploataţi de autorităţile austro-ungare, nesocotindu-li-se credinţa strămoşească, ei au fost nevoiţi de-a lungul veacurilor, să treacă cu miile Carpaţii, ale căror poteci ascunse nimeni nu le cunoştea mai bine decât ei, la fraţii lor munteni ori moldoveni, în speranţa unui trai mai bun. Astăzi, putem spune că subcarpaţii (şi nu numai) sunt jalonaţi de aşezările emigranţilor transilvăneni, sate de ungureni, mocani, ţuţuieni, mărgineni sau bârsani. Acest dute-vino al ciobanilor de pe ambii versanţi ai Carpaţilor a reprezentat unul din factorii de căpetenie ai menţinerii unităţii de limbă şi a obiceiurilor româneşti. Se foloseau de regulă trecătorile (Predeluş, Bratocea), dar şi anumite drumuri, cum este cel spre Bertea şi Slănic, sau cel denumit de localnici ,,Drumul oilor’’, existent şi astăzi şi care trece la vest de Pietriceaua. Bătrânii vorbeau despre un drum al  păstorilor săceleni, care era pe Valea Doftanei, până la Teşila. ,,Oile urmau Plaiul Schiuleştilor sau Plaiul Gârbovei, scoborând la Comarnic’’, unde se întâlneau turmele din vreo 30 de munţi: Susaiul, Ritivoiul, Clăbucetul, Turcu, Unghia Ursului, Neamţu, Sorica, Ceauşoaia, Urechea etc.

         Uneori se întâmpla ca unii oieri să-şi oprească turmele în zona munţilor de la nord de Pietriceaua, Brebu, Trăisteni, Bertea, Lutu Roşu. În pofida graniţei nefireşti care separa trupul ţării până la 1918, mulţi dintre aceştia rămâneau în aceste locuri, unde îşi întemeiau gospodării, sau chiar înfiinţau adevărate aşezări.              Toponimul ,,Rucăreni’’, denumire a islazului şi a platoului din zona pădurii Măluroasa din Pietriceaua, nu poate proveni decât de la localitatea braşoveană ,,Rucăr’’.

       Concluzionând, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei, poporul român de pe ambele versante ale Carpaţilor au întreţinut o permanentă legătură. El a persistat aidoma unei stânci puternice, creând o civilizaţie trainică şi unică în sud-estul Europei.

 

SATUL ŞINCA DIN ŢARA FĂGĂRAŞULUI

 

                 ,,Munteni, moldoveni, mărgineni, mocani, frătuţi; ci oricum s-au numit sau se numesc şi acum, tot de o viţă şi porodiţă sunt, adică romani de sânge, precum firea şi virtutea îi mărturiseşte…’’

                                                       (Gheorghe ŞINCAI, Hronica românilor)

 

upă cum este îndeobşte cunoscut, în ciuda pătrunderii ungureşti din Ardeal, Ţara Făgăraşului a fost de timpuriu stăpânită de domnitorii Ţării Româneşti, încă din secolul al XIII-lea şi până în secolul al XVI-lea aici avându-şi stăpânirea valahii.

              Strânsă între Olt şi Carpaţi, Ţara Făgăraşului, căreia i s-a mai zis şi Ţara Oltului, a fost practic o parte a Ţării Româneşti, o ţară a boierilor români, având întotdeauna de-a lungul istoriei o masă compact românească de populaţie. A fost ,,entitatea cea mai curat românească din cuprinsul regatului ungar’’, cu viaţa obştească cea mai puţin contaminată de ungurime, dată fiind şi anexarea târzie la regat. De aici, de pe ,,tărâmul fagilor’’, legenda spune că a plecat Negru-Vodă, mare herţeg pe Amlaş şi Făgăraş, descălecătorul Ţării Munteneşti.               

              De ce au plecat Şincaii?

              La 1761, cele două schituri existente în satul Şinca (alături de alte 200 asemenea lăcaşuri), vor fi arse din ordinul crudului general Nicolae Adolf baron de Bucow. Până la 1762 – când împărăteasa Maria Tereza înfiinţează Regimentul 1 de graniţă – satul purta numele Şinca şi se număra printre cele 13 din Făgăraş unde s-au înfiinţat asemenea unităţi. Majoritatea sătenilor, refuzând să primească armele de grăniceri – de care era condiţionată trecerea la uniţi – decât să-şi lepede credinţa, a preferat să părăsească satul şi să se retragă în pădurea dinspre miază-zi, pe la bordeiele pe care le aveau pentru muncile de vară şi ,,în pădurea boierului român Gheorghe Şincai’’. Unii au plecat în bejanie, iar alţii, treptat-treptat au întemeiat o nouă aşezare, căreia i s-a spus Şinca Nouă, localitatea de unde fuseseră nevoiţi să se strămute luând numele de Şinca Veche.

              Plecarea Şincailor s-a datorat deci triplei opresiuni: naţionale, sociale şi confesionale. În stadiul actual al documentării, considerăm că băjenarii din Şinca, strămoşii celor din Pietriceaua şi Bertea, au plecat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar plecarea poate fi şi mai timpurie. Că au fost una sau mai multe familii este greu de stabilit astăzi, cum este incertă condiţia lor socială, de mici nobili sau de ţărani. Cea mai probabilă este cea din urmă.

              Mare jale trebuie să fi fost atunci în rândul bieţilor oameni şi multă vreme au chibzuit înainte să plece de pe locurile unde văzuseră lumina zilei. În amintirea şi spre cinstirea plaiurilor părăsite, ei îşi vor lua numele de familie Şinca.

              Încercând o reconstituire a traseului urmat de băjenari, opinăm că, în mare, au urmat itinerarul: satul Şinca – Codlea – Braşov – Săcele – Pasul Bratocea – Cheia – Măneciu – Bertea – Pietriceaua, folosind desigur potecile ascunse ale mocanilor, iar nu drumurile unde riscau să fie interceptaţi de grănicerii unguri.

                                  

NEAMUL ŞINCULEŞTILOR

 

               ,,Prin cultul morţilor şi mormintele strămoşilor, prin cunoaşterea cât mai temeinică a pământului românesc, a neamului şi năzuinţelor lui – oriunde s-ar găsi – vom exalta iubirea de neam, de tradiţiile româneşti, de glia românească. Oricâte limbi străine vom învăţa, vom iubi un singur grai, acela al strămoşilor noştri.

               Vom cultiva deci amintirea strămoşilor căzuţi în cinste şi jertfă spre mărirea Patriei.

              Vom glorifica cultul eroilor’’.

                   (General Ion ANTONESCU, ,,Directive spirituale’’, 1941)

   

intru început, trebuie să spunem că, aşa cum era şi firesc, proveniţi din băjenari ardeleni, care şi-au luat lumea în cap, Şinculeştii din Pietriceaua au fost săteni strâmtoraţi. Nu aveau cum să fie altfel. Au pornit din zona cea mai înaltă a satului. Este locul cel mai bun pentru case, dar este şi locul cel mai aspru. Acolo a hălăduit primul Şinca. Nu au avut moşii, iar averea lor a sporit rareori prin moşteniri, înrudiri şi mai mult prin multă, multă trudă şi sacrificii nemăsurate, cumpărând loturi de pământ. Şi-au căpătat respectul comunităţii din care au făcut parte prin muncă, cinste, onoare. Ei au ajuns astfel să aibă gospodării arătoase, grădini, livezi şi loturi de pădure care pot fi admirate şi astăzi (Gogu Şinca, Gheorghe C. Şinca, Nicolae D. Şinca, Mihai N. Şinca, Vasile N. Şinca ş.a.).

               În rândul comunităţii din care fac parte ei au fost şi au rămas cunoscuţi ca oameni de onoare şi ca oameni harnici. Au fost cu deosebire săteni cu un dezvoltat simţ practic, buni meseriaşi. În aceeaşi măsură, ei au fost noi veniţi care au ţinut cont de ordinea Cetăţii, oameni ataşaţi obştii satului, care au respectat normele unei bune convieţuiri. Strămoşii lor aveau vie în minte vremea îndelungată a opresiunii şi ei au înţeles să fie mândrii de cătunul care i-a primit şi i-a adăpostit în vremuri de restrişte.

              Niciun Şinca din sat nu a săvârşit fărădelegi, fiind oameni paşnici, liniştiţi, buni familişti, harnici, iubitori ai moşiei şi credinţei strămoşeşti. Vorbind despre meşteşugari ai satelor de lemnari specializaţi, regretatul istoric Constantin C. Giurescu aminteşte că ,,potrivit urbariului din 1632, satele Ohaba şi Şinca din Ţara Făgăraşului se specializaseră în făcutul şindrilei’’. Aşa s-a întâmplat şi cu cei din Pietriceaua. În trecut ei au lucrat cu deosebire lemnul, moştenire a ocupaţiei predilecte din locul de unde şi-au tras obârşia. Săteni ca Vasile D. Şinca şi Nicolae D. Şinca, cu casele tocmai spre Vârful Barbeşului, au fost neîntrecuţi dulgheri.

              În prima jumătate a secolului abia apus multe gospodării din Pietriceaua, dacă nu erau construite cu totul de Şinculeşti, aveau cel puţin tâmplăria şi şindrila acoperişului făcute de ei. Şi astăzi, la casa bătrânească a lui Nicolae Dumitru Şinca se mai păstrează tejgheaua acestuia de modelat şiţa şi şindrila, fiind sortită să devină exponat de muzeu.

              Totodată, Şinculeştii s-au dovedit pricepuţi la dulgherie, cărăuşie cu boii sau caii, dogărie, zidărie şi în general, construcţia de case şi de diverse anexe gospodăreşti. Frumuseţea şi trăinicia şi buna întocmire a sălaşelor lor poate fi şi astăzi admirată în sat (de exemplu, casele lui Gogu Şinca, Nelu Şinca, Nicolae Dionisie Şinca, fraţii Gheorghe, Vasile şi Mihai N. Şinca, Ion Chiţu Şinca ş.a.). În aceeaşi măsură, femeile din neamul lor s-au dovedit deosebit de iscusite în ţesutul straielor, ţolurilor şi macaturilor, în cusutul carpetelor, iilor şi în general, în tot ceea ce a ţinut de gospodăria ţărănească.

              De la cioban şi până la cercetător ştiinţific, modelier în lemn, sondor, electrician, profesor de arte plastice, dogar, mecanic, lucrător silvic în exploatările forestiere, inginer, electronist, ofiţeri cu diverse specializări, dulgher, zadar ori paracliser la biserică, în vatra satului sau pe unde viaţa le-a purtat paşii, Şinculeştii nu au dat înapoi şi nu şi-au făcut niciodată de râs obârşia.

               Astăzi, la fel ca la început, nici un Şinca nu se numără printre codaşii satului. Ba mai mult, ei s-au situat mai mereu în frunte. Răsfoind filele îngălbenite de vreme, îi găsim făcând parte din consilii parohiale, printre fruntaşii satului, fiind aleşi în cadrul sistemului autorităţilor locale, având mai mereu iniţiative şi participări efective la activităţile de gospodărire ale obştei.

             Dacă ar fi să caracterizăm marea ramură a urmaşilor lui Dumitru Dinu Şinca, ar trebui să amintim că aceşti Şinculeşti au fost meşteşugari talentaţi şi renumiţi în meserii cum ar fi : dulgheri, tâmplari, dogari, zidari, cojocari, femeile ocupându-se îndeobşte cu ţesutul şi cusutul. Au avut în majoritate înclinaţii spre matematică şi istorie şi au fost implicaţi activ în viaţa obştii săteşti, făcând parte din forurile de conducere.

              În ceea ce priveşte cealaltă mare ramură a Şinculeştilor, urmaşi ai lui Stoica Dinu Şinca, trebuie distins între descendenţii lui Chiţu Şinca şi cei ai lui Moise Şinca. Primii au avut ca trăsătură definitorie înclinaţia spre artă (pictură, grafică, fotografie, decoraţiuni, arhitectură) şi au fost firi mai degrabă liniştite, meditative, introvertite. Ceilalţi au fost în majoritate mari crescători de animale, în special cai, fiind cunoscuţi ca printre cei mai renumiţi cărăuşi din sat.

              Dar să vedem în cele ce urmează care ne sunt Şinculeştii.

 

DINU  Mihaiu ŞINCA

(1832 – 22 februarie 1902)

 

n stadiul actual al documentării, după cercetarea surselor  avute la dispoziţie, dintre cei pe care-i cunoaştem pe teritoriul satului Pietriceaua, DINU  ŞINCA este urmaşul celui mai îndepărtat înaintaş al Şinculeştilor – MIHAIU  ŞINCA. Presupunând că la data naşterii lui Dinu, Mihaiu Şinca avea 20-30 de ani, cel mai probabil acesta este născut în intervalul 1800-1810, fapt confirmat de unii Şinculeşti. Alte date nu ne sunt cunoscute în prezent. O cercetare ulterioară, temeinică, în diverse arhive, va scoate cu siguranţă la vedere date deosebit de importante pentru genealogia neamului Şinca.

              Prin urmare, întrucât într-un registru din arhiva bisericii ,,Sf. Treime’’ din Pietriceaua, Dinu este specificat cu tatăl ,,Mihaiu’’ -  Mihai după forma actuală – decedat anterior anului 1868 - îl putem considera pe Mihai Şinca întemeietorul ,,dinastiei Şinculeştilor’’. Din câte cunoaştem, alături de Dinu, Mihaiu Şinca a mai avut un urmaş, pe Maria, despre care nu avem alte date.

              Pentru purtătorii numelui Şinca, DINU este înainte-mergătorul ,,Dinastiei Şinculeştilor’’ întemeiată pe teritoriul cătunului Pietriceaua, judeţul Prahova. Efigia lui Dinu va dăinui de-a pururi printre Şinculeşti. El va fi înmormântat la ,,22 faur 1902’’, preotul Ion Pietriceanu menţionând vârsta acestuia de atunci – 70 de ani. Cauza decesului - ,,dropică’’, o boală frecventă în acea vreme.

              Într-o catagrafie realizată de cel care-i succede preotului Mateiu Paraschivescu, preotul Ioan Pietriceanu, cuprinzând situaţia populaţiei la 1 ianuarie 1894, Dinu figurează la poziţia 72, dintr-un total de 133 capi de familie. La acea dată în casa sa erau  patru ,,suflete’’; deci, alături de el, soţia sa Ana, mai erau doi copii, ambii de sex feminin. 

              O altă statistică a aceluiaşi preot, din 1898 de această dată, menţionează câte o casă la Dinu şi Dumitru Şinca, în timp ce la Stoica Şinca nu este specificată existenţa unei case, la acea vreme locuind încă, cel mai probabil, la părinţii săi, în zona cea mai înaltă a satului, unde s-au aşezat de fapt primii Şinculeşti. Ana, soţia lui Dinu, născută în anul 1829, a fost o Gogească, fiica lui Constantin şi Maria Goagă. Ea se va stinge din viaţă la 7 sau 8 martie 1898, la vârsta de 69 de ani, fiind înmormântată la 10 martie 1898, cauza încetării din viaţă fiind ,,înhămătură în peptu’’, o afecţiune respiratorie. Parcă a fost blestemat Dinu atunci, pentru că la aprox. 2 luni de la moartea Anei, se stinge prematur de tuse şi micul său nepot, Ioan, fiul lui Stoica.

              Facem o cuvenită menţiune, aceea că numele este ortografiat sub forma ,,ŞINCA’’, iar nu ,,ŞINCĂ’’, cum dealtfel sunt specificaţi şi fiii săi, Stoica şi Dumitru, în fapt cele două mari ramuri ale aceluiaşi trunchi, din care se trag toţi Şinculeştii.

              În ordinea naşterii, cei şapte descendenţi ai lui Dinu şi Ana Şinca au fost: Maria; căsătorită la 5 ianuarie 1891 cu Gheorghe N. Puiu, naşi fiindu-le Ion şi Maria Bălan; Dumitru; Stanca; Stoica; Cătălina, căsătorită la 25 octombrie 1894 cu Gheorghe St. Baciu, naşi fiindu-le Gheorghe şi Neaga Kivescu; Eva (1878 – 15 iulie 1893), a răposat la doar 15 ani, cauza morţii nefiindu-ne cunoscută[1].

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DUMITRU Dinu ŞINCA (III)

(1872 (?) - 1920 (?)

              Dumitru se căsătoreşte ,,june’’ la 3 decembrie 1892 (fără îndoială data căsătoriei civile, cea religioasă având loc după această dată, întrucât atunci era postul Crăciunului), mireasă fiindu-i ,,juna’’ Mariea C. Lungu, iar naşi Stanca şi Stoica Bunescu, din satul Bertea. Una dintre cumnatele lui Dumitru, Reveica Lungu, căsătorită cu Petre Petre (zis ,,Ciufu’’) a fost soră cu Floarea (căsătorită Pavelescu, poreclit ,,Chirchiboi’’) şi cu ,,Puşcoi’’. Primul copil li se va naşte în anul 1894. Aşadar, urmaşii lui Dumitru au ceva şi din sângele vechiului neam al Lunguleştilor şi luând ca vârstă probabilă la data însurătorii 20 de ani, opinăm că Dumitru este născut în jurul anului 1872.

              Soaţa sa este născută în 1869 şi va trăi 89 de ani, încetând din viaţă la 23 ianuarie 1958. Să nu uităm că atunci peste oameni se abăteau epidemii cumplite, pentru care nu existau decât leacurile băbeşti. Din nefericire, de o asemenea boală va pieri şi Dumitru. Tata a povestit că străbunicul meu a murit la puţin timp după ce a contactat o ,,boală necunoscută’’, după ce a mers în părţile Slănicului sau la Bertea, Plaiul Teleajen (azi jud. Prahova) pentru a cumpăra o pereche de boi pentru jug.

              ,,Maica Maria’’ a fost o femeie energică, cu o personalitate puternică, o fire dârză. Cunoscută multă vreme drept ,,moaşa satului’’, ea a fost şi o ţesătoare renumită şi o mare iubitoare a cântecului popular românesc, îndeosebi a doinelor. Ca toţi pietricenii, Dumitru s-a îndeletnicit în principal cu creşterea animalelor şi în subsidiar cu cultivarea pământului. Se pricepea foarte bine la dulgherie, îndeletnicire moştenită în fapt de toţi purtătorii numelui Şinca. Au avut o casă frumoasă, pe care o putem caracteriza fără teama de a greşi ca spaţioasă chiar şi pentru aceste vremuri, construită la sfârşitul sec. al XIX-lea, în zona cea mai înaltă a satului, pe Barbeş. Falnica zidire se mai păstrează încă şi astăzi, după ce a fost renovată pe la 1950 de fiul său, Neculai. Ca şi la cea alăturată, a lui Vasile D. Şinca, se vede lesne amprenta stilului ardelenesc, în special la acoperişul înalt, făcut din şindrilă. Tot la ea putem admira frumoasa arhitectură de munte şi judicioasa împărţire, cu prispă, tindă, casă mare, cămară şi odaie, cu pivniţa având tainiţe, cu ziduri groase până la 90 de cm.

              Soţia lui Dumitru a dat naştere la zece copii, în rândul contemporanilor numărându-se printre cele mai numeroase familii, însă, cum vom remarca, dintre toţi descendenţii săi, cei care vor asigura perpetuarea neamului până în zilele noastre vor fi doar Dionisie şi Neculai.     

              Dar iată întregul tablou al urmaşilor lui Dumitru şi Maria:

- Vasile ( 3 ianuarie 1894 – 13 octombrie 1975);

- Gheorghe (10 octombrie 1895 – 1916); Gheorghe, cel de-al doilea născut al lui Dumitru şi Maria, se va stinge de tânăr, la doar 21 de ani. El avea să moară ca un erou pe câmpurile de bătaie ale ,,războiului reîntregirii’’. Nu a apucat să aibă urmaşi, iar numele său îl găsim înscris la loc de cinste şi în pronaosul Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului’’ de la Brebu (construită între anii 1911-1924), ca şi pe ,,Monumentul Eroilor’’ din comuna noastră. Dar mai presus de orice, Gheorghe va dăinui în inimile noastre.

- Ana (1 august 1897 – 23 februarie 1961). ,,Anica Mocănuşa’’ a fost căsătorită cu cunoscutul cioban pietricean Gheorghe Mocanu.

- Victor (2 februarie 1899 - ?) Soţia sa s-a numit Eva. La 9 iunie 1930 au botezat pe Visarion, fiul lui Gheorghe şi Ana Gh.N. Puiu. La 10 ianuarie 1954 au cununat pe Zidaru I. Elucenia şi Puiu Gh. Visarion. Au locuit la Brebu, lângă Vasile Motoacă şi au avut doi copii: Floarea (15 aprilie 1934 - 1995) şi pe Gheorghe, ambii fără urmaşi;

- Dionisie (3 octombrie 1902 – 31 august 1967);

- Suzana (22 februarie 1905 -?); Suzana s-a căsătorit la 28 martie 1934 cu Ion I.Gh.M. Onea, cunoscut şi sub numele de ,,Pârnăiaş’’. Naşi le-au fost Maria şi Petre D.D. Burlacu. Au avut un fiu, Gheorghe, născut la 29 noiembrie 1934, care locuieşte acum la Piatra-Neamţ.

- Stoica (17 februarie 1907 – 8 iulie 1944);

- Ion (17 iulie 1909 – 22 octombrie 1981);

- Reveica (24 august 1911 – 13 septembrie 1911);

- Neculai(1 octombrie 1912 – 21 decembrie 1986).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   

VASILE Dumitru ŞINCA (V)

(3 ianuarie 1894 – 13 octombrie 1975)

             

STOICA Dinu ŞINCA (IV)

              Cu Stoica intrăm în a doua mare ramură a neamului Şinca. Născut în preajma anului 1874, Stoica s-a căsătorit cu Mariea, o descendentă a lui Alexandru Stroe.

              Urmaşii lui Stoica şi Maria au fost: Maria (28 septembrie 1895 – 10 august 1918); În scurta sa existenţă, a fost căsătorită cu Constantin Ungureanu din Bertea. Ion (19 octombrie 1897 – 28 martie 1898); Chiţu (9 mai 1899 – 27 iulie 1959); Elisabeta (22 februarie 1903 – 19 iulie 1971); A fost căsătorită la Pietriceaua cu Nicolae Alex. Boeru; Moise (23 iunie 1905 – 12 martie 1967).

              Dintre toţi copiii lui Stoica D. Şinca, doar Chiţu şi Moise vor fi cei din care se va trage cea de-a doua mare ramură a Şinculeştilor.

                  

Chiţu Stoica ŞINCA (VII)

(9 mai 1899 – 27 ianuarie 1959)

              Născut în ziua în care românii sărbătoreau 22 de ani de la câştigarea independenţei, Chiţu se căsătoreşte a doua oară, la 29 ianuarie 1939, cu Elisabeta N. Gr. Buzăţoiu, oficierea fiind făcută de preotul Ungureanu de la Brebu. Naşi le-au fost Sultana şi Ion Chirotilă din Bertea şi în acea zi au fost nu mai puţin de trei cununii la biserica satului, fapt mai rar întâlnit.

              Prima soţie a lui Chiţu s-a numit tot Elisabeta (1903 – 20 iunie 1938), care a sfârşit răpusă de meningită. În vremea foametei din 1947 a rămas binecunoscut prin îndemnul la cumpătare adresat copiilor săi: ,,Ia puţin, Geano! Cumpătă, Petre!’’ Iniţial, Chiţu a locuit în Vârf, mai jos de Neculai D. Şinca (unde astăzi locuieşte un urmaş de-al Lunguleştilor), apoi în Băltac. Casa în care mai locuieşte doar nora sa, Janeta, a fost construită de către Chiţu în 1937. Prispa ei mai păstrează încă frumoasa pictură a pereţilor, realizată de urmaşul său Ion.

          Urmaşii lui Chiţu şi Elisabeta au fost:

1.Gheorghe (17 septembrie 1922 – 20 octombrie 1991); Gheorghe s-a căsătorit la 27 iulie 1947 cu Elisaveta I.I. Duică (n. 1931). Naşi le-au fost Ilinca şi Ion St. Căldură. La 1 noiembrie 1959 au cununat pe Gheorghe I. Goagă şi Filofteia G. Lungu. Mormântul lor găseşte  în partea de răsărit a cimitirului satului, aproape de anexa bisericii. Au avut descendenţi pe: Rodica (n. 24 iulie 1949, căsătorită la 7 mai 1967 cu Ariton Alex. Boeru, cel care a fost gestionar la magazinul din Pietriceaua, naşi fiindu-le Elisabeta şi Ion Păunescu), Maria (n. 7 februarie 1951, căsătorită Ochian, la Câmpina), Dorina-Emilia (n. 2 noiembrie 1953, căsătorită cu Ion Goran din Breaza) şi Corneliu (n. 28 aprilie 1955, căsătorit cu Milica Maria Zidaru (naşi Filareta şi Moise Baciu). Locuiesc la Câmpina şi au o fiică, Felicia-Maria (n. 12 martie 1986);

2.Ion (1925 – 7 iulie 1975); A fost un împătimit al picturii şi al fotografiei, fiind cel căruia regretatul profesor Ioan Gratie din Brebu îi aduce mulţumiri pentru ajutorul acordat în documentarea pentru studiul monografic al său. Dealtfel multe dintre picturile sale puteau fi admirate chiar pe prispa casei din Pietriceaua a fratelui său Nicolae, unele dintre ele fiind achiziţionate la Brebu şi la Câmpina sau oferite prietenilor. Chiar şi după peste un pătrar de veac de la trecerea sa în nefiinţă, pereţii casei lui mai păstrează câteva dintre picturile  sale. La 15 februarie 1950 s-a căsătorit cu Janeta Puiu (n. la 22 martie 1927), fiica lui Dumitru I. Puiu, naşi fiindu-le Elena şi Petre I.P. Onea. Au avut patru copii: Ion (S-a născut la 3 decembrie 1950, şi este căsătorit cu Stela Achim. Locuieşte la Ploieşti. După absolvirea studiilor superioare la Universitatea din Iaşi, Ion a activat în învăţământ, la Ploieşti. În prezent este profesor de desen în cadrul Liceului de arte plastice, fiind şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Al doilea copil al lui Ion şi Janeta Şinca este Elena (n. 4 martie 1952  care poartă numele Şinca, trăieşte în Bucureşti şi nu are urmaşi). Urmează Petre (n. 7 aprilie 1954 de profesie ofiţer în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, stabilit la Constanţa şi care are doi copii: Luana Andreea şi Ion. Ultimul născut al lui Ion şi Janeta este Vasile (n. 6 ianuarie 1959), de profesie electronist.

3.Vasile (22 aprilie 1928 – 10 martie 1947) decedat la doar 18 ani, într-un spital din Bucureşti, cauza morţii constituind-o o afecţiune cardiacă.

4.Nicolae (n. 10 noiembrie 1930); Botezat de către Sultana I. Chirotilă, la 7 decembrie 1930, Nicolae a fost cunoscut în Pietriceaua pentru obişnuita lui fire jovială. I s-a mai zis şi ,,Jongleală’’ şi s-a căsătorit la 5 mai 1957 cu Ioana D. Prună, cu care a locuit chiar pe Plaiul Pietricelei, în zona în care drumul de bifurcă spre Poiana Cerbului. Au avut trei fiice: Virginia (n. 17 decembrie 1957, căsătorită Radu, la Târgovişte), Irina (n. 8 noiembrie 1959, căsătorită Ioan în Câmpina) şi Gabriela (n. 20 iunie 1961, căsătorită Olteanu, tot la Câmpina).

5.Eugenia; Eugenia s-a născut în a patra zi a lunii iulie 1934, şi este căsătorită la cu Nelu Baciu, (n. 2 ianuarie 1936, fiul lui Neculai şi Maria Baciu). Naşi le-au fost Rada şi Aurelian Paraschiv. Au doi fii, Florin Ioan, născut la 19 mai 1959, de profesie electronist şi Cristian Mihail, născut la 8 septembrie 1969, silvicultor. Ambii sunt căsătoriţi şi, după mutarea familiei din vârful satului Pietriceaua, locuiesc la Brebu.

6.Petre (n. 16 august 1937); Petrică a urmat clasele primare la şcoala veche din Pietriceaua, apoi 7 clase la şcoala din Brebu (pentru prima oară se înfiinţa şcoala de şapte ani la Brebu), singurii săi colegi pietriceni de atunci fiindu-i Mocanu, Gh. Goagă (,,Gilică’’) şi actualul prof. univ. dr. Ion Baciu. De profesie maistru, este căsătorit cu Elena Rodica (fiica lui Dumitru şi Valeria Stan, născută la 26 ianuarie 1949 în Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa). Au locuit o vreme în municipiul Câmpina, iar în prezent în Gura Ocniţei. Nu are urmaşi.

7.Maria Magdalena (Marilena) (n. 7 septembrie 1941, botezată la 21 septembrie de Georgeta N. Gh. Secăreanu). Locuieşte la Brebu.

 

DIONISIE Dumitru  ŞINCA (VI)

(3 octombrie 1902 – 30 august 1967)

 

              Dionisie este al cincelea născut al lui Maria şi Dumitru Şinca. Soţia sa, Maria (12 decembrie 1906 – 11 ianuarie 1979) este o Băicoiancă, fiind fiica lui Ion şi Maria Băicoianu. Cei doi s-au căsătorit la 8 iulie 1926, la vârsta de 23 de ani Dionisie şi respectiv 19 ani Maria. La 4 noiembrie 1935 au fost naşi, botezând pe Aron (cel binecunoscut în sat pentru credinţa sa, actualmente, călugăr la Mânăstirea prahoveană Crasna), iar la 8 iulie 1939 au botezat gemenele Victoria şi Veronica, părinţii tuturor fiind Ana şi Gheorghe Gh. ,,Mocănuş’’.

              Dionisie a fost un copil de o mare ambiţie. Pentru vremea şi locul în care a trăit el a constituit oarecum un vârf al generaţiei sale. A absolvit cinci clase primare la şcoala din Pietriceaua, însă un nivel de instrucţie superior. În perioada februarie 1924 – februarie 1926 a îndeplinit stagiul militar la arma artilerie, ca ,,artilerist la tunuri şi obuziere de 150-152 mm’’, Regimentul 5 Artilerie Grea, Corpul Sergenţilor, gradul caporal (livret militar C-7571/26.06.1951).

              Bărbat înalt şi deosebit de harnic, doritor de a lăsa veşnica ocupaţie, ciobănia, el se încadrează în 1929, mai întâi ca simplu muncitor, apoi, începând cu 1933, ca sondor la Schela Câmpina, aparţinând de ,,Trustul Foraj – Extracţie’’ Ploieşti. Avem rămasă de la el o ,,Carte de lucrător’’ (Carte de muncă) datată 31 iulie 1939, în care se precizează meseria de sondor şi faptul că era ,,fără partid politic’’, fiind binecunoscută aversiunea Şinculeştilor pentru politică. Au fost vremuri deosebit de grele, inumane, pentru noi, cei de azi. Pleca la muncă, prin viscol ori ploaie, printre fiarele pădurii, peste Măluroasa, rareori însoţit de o făclie, la 3-4 dimineaţa, uneori întovărăşit de către un consătean (Gheorghe Băcioiu), pentru a ajunge la muncă la sondele de la Buştenari. Aşa a crescut cinci copii, care i-au adus cincisprezece nepoţi, a clădit în stil tradiţional o casă foarte frumoasă (în 1928) şi s-a străduit să lase o frumoasă moştenire celor ce-i vor urma.

              Bărbat de o eleganţă aristocratică, cu trăsături parcă dăltuite în piatră, înalt şi uscăţiv. Se va pensiona la 1 noiembrie 1962, dar, din nefericire, viaţa grea pe care a dus-o (au fost vremuri când se hrănea cu mămăligă prăjită pe jar şi unsă cu usturoi !) îl va face să se îmbolnăvească, decedând la etatea de 64 de ani.

              Dionisie – căruia sătenii i-au zis ,,Dionis’’ – a rămas cunoscut prin dragostea sa pentru munte, pentru pădure şi  pentru animale. Pietricenii îşi amintesc şi acum de calul său alb, deosebit de frumos, numit ,,Cinoş’’ şi un câine ciobănesc carpatin, gălbior, de o credinţă rar întâlnită, ,,Tabac’’. Totodată el a fost unul dintre cei mai harnici reprezentanţi ai neamului Şinculeştilor, un adevărat simbol.

                       Descendenţii lui Dionisie şi Maria Şinca au fost:

1.Ion (17 aprilie 1928 – 14 august 1928); a trăit doar patru luni şi a răposat, aşa cum consemnează preotul, ,,de inimă’’;

2.Gheorghe (13 aprilie 1929 – 20 septembrie 1930); mort tot ,,de inimă’’;

3.Eugenia (n. 19 iunie 1931); Aşadar soarta crudă face ca primii doi fii ai lui Dionisie şi Maria să se prăpădească de prunci.                   Eugenia (Geana, pentru cunoscuţi), este botezată de Floarea Dumitran la 2 august 1931. S-a căsătorit cu Constantin Grigore (răposat) şi ulterior cu Theodor Popescu (n. 1 august 1943 în Măneciu Pământeni, judeţul Prahova), cioban. Actualmente locuieşte în satul Livadea, comuna Vărbilău, judeţul Prahova.

              Urmaşii Eugeniei sunt: Gheorghe (Gigi Şinca), născut la 29 martie 1951 (botezat de Gheorghe N. Dedu), căsătorit cu Maria, decedat la 12 octombrie 1997. Urmaşii lor sunt Mihaela, născută la 19 octombrie 1975, stabilită în Bucureşti şi Ion Cristian, născut la 27 august 1978, domiciliat în comuna Aluniş, jud. Prahova. Urmează Petre (care poartă numele Şinca), născut la 17 ianuarie 1953 (botezat de Floarea Gh. Dedu), căsătorit cu Elena Vişan. Este şofer profesionist deosebit de apreciat în colectivul din care face parte, stabilit în oraşul Băicoi, judeţul Prahova şi care are doi fii: Ionel (n. 9 august 1977) şi Daniel (n. 13 august 1981), ambii de aceeaşi profesie cu tatăl său. Aneta, născută la 3 februarie 1960 (căsătorită cu Gh. Păsculeţ), care are un fiu, Irinel, un altul Ionuţ, (n. 10 noiembrie 1983) şi o fiică, Mihaela Georgiana, (n. 9 martie 1987). Locuieşte de asemenea în Livadea. Maria-Florica, alintată ,,Mioara’’, născută în 1962, locuieşte în Livadea, având trei fiice: Carmen, Ramona şi Simona; Ion (numele de fam. Grigore)  (n. 20 august 1964), locuieşte în satul Livadea; Daniel (numele de fam. Grigore), n. 1971. Dănuţ a decedat la 16 iulie 1991, la două luni după lăsarea la vatră (16 mai 1991, armata la arma vânători de munte), într-un cumplit accident de muncă (explozie) la mina Filipeştii de Pădure;

4.Vasile (19 septembrie 1933 – 28 ianuarie 1968); Al doilea copil viabil al lui Dionisie şi Maria, botezat Vasile, născut la 19 septembrie 1933, se căsătoreşte la 13 mai 1962. Va muri de tânăr, la nici 35 de ani, datorită unui incendiu provocat de o scurgere de gaze, la Câmpina. După ce a avut arsuri de gradul III şi IV, organismul său cedează şi se stinge din viaţă la 28 ianuarie 1968. Vasile a îndeplinit stagiul militar la U.M. 03826, specialitatea transmisiuni, în perioada 14 noiembrie 1956 – 11 noiembrie 1958 (fruntaş, depus jurământul la 30.12.1956, livret militar Fa – 005141/10.04.1959). A fost un tânăr destoinic, absolvind şapte clase primare şi două clase ,,şcoala de electrician’’. În scurta sa existenţă s-a ocupat de instalaţiile de radioficare prahovene, (mecanic telefon-telegraf) care, atunci, constituiau desigur o noutate. Din scurtul mariaj cu Niculina (n. 28 octombrie 1933, fiica lui Ilie M. Covrig) vor rezulta două fiice: Valentina (n. 30 iunie 1962, căsătorită cu Valentin Ungureanu, (n. 21 aprilie 1961 în Bălceşti, jud. Vâlcea). Sunt naşii tinerei familii pietricene Simona şi Constantin Lixandru. Au doi copii, Liviu Marian, n. 8 iulie 1985 şi Elena Mădălina, n. 20 mai 1988) şi Luminiţa (căsătorită Matei; are o fiică, Cristina-Luminiţa, n. 29 octombrie 1986). Ambele fiice ale lui Vasile sunt căsătorite la Câmpina. 

5.Nicolae; (28 martie 1938 – 19 mai 2003);

6.Elena (n. 21 august 1939); Elena va fi penultimul copil al familiei, botezată de Floarea Dumitran la 21 august. S-a căsătorit cu Nicolae Bălăşescu din Brebu (4 ianuarie 1929 – 1995), stabilită în Brebu, unde are o frumoasă casă chiar lângă lac. Ca urmaşi are două fiice, Severina şi Daniela, ambele căsătorite şi având copii.

7.Gheorghe (n. 29 iunie 1943).

                                

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TATĂL  MEU, Nicolae Dionisie Şinca (XII)

(28 martie 1938 – 19 mai 2003)

 

             ,, Pentru odihna ta să laşi în fiecare zi, până la moarte, tot ziua de mâine. Nu răsturna fără să poţi înlocui, nu dărâma fără să poţi clădi; nu tăgădui fără a crea.                                                                                                           

                                                                 (Nicolae  IORGA)

 

              La fel ca şi tatăl său, a fost al cincelea născut. A fost botezat la 10 aprilie de către Floarea Dumitru Dumitran. Iubit de întreaga familie pentru cuminţenia şi hărnicia sa fără seamăn, Nicolae munceşte în gospodărie de la vârste fragede, iar de pe la 12 ani, ca cioban, la început în muntele Ţigăi (Tigăi), din masivul Ciucaş, judeţul Prahova.

              Îşi îndeplineşte stagiul militar în trupele de grăniceri, la nedreapta frontieră cu Basarabia, apoi se căsătoreşte la 23 aprilie 1968 cu Maria, fiica cea mare a Elenei (fostă Bâgiu) şi Gheorghe Gh. Petcu (,,Cocoş’’) din Pietriceaua, naşi fiindu-le Aneta şi Aurel Chivescu.

              De-a lungul vieţii, Nicolae a muncit ca cioban şi paznic. Nu a făcut parte dintre membrii P.C.R., evitând aceasta, la fel ca şi tatăl său. A moştenit casa părintească (construită de părinţii săi, în 1928), căreia i-a adus frumoase şi substanţiale îmbunătăţiri, conform arhitecturii de munte a judeţului Prahova.

              ,,Culică’’ a fost un sătean simplu, cinstit, care a dorit dreptatea în tot şi în toate, dar înainte de toate a reprezentat un adevărat model de hărnicie pentru ,,lumea asta’’. O lume în care era oarecum neînţeles, pentru că la baza tuturor realizărilor el punea munca, iar nu trândăvia, cinstea, nu lipsa acesteia, onoarea, iar nu dezonoarea. S-a spus că era zgârcit, dar el era doar cumpătat, că era rău de avere, dar el iubea nespus pământul moşilor săi şi nu îngăduia risipa de orice fel ar fi fost.

              Nu îşi încheia ziua înainte de a mai da o raită pe la animalele din gospodărie. Era omul care, după o zi de muncă se mira de parcă nu ar fi alergat zi-lumină: ,,Ce repede a trecut şi ziua asta! Tot n-am apucat să le fac pe toate…’’ Pentru că el găsea întotdeauna ceva de făcut. ,,Nu există să nu ai ce face’’ – spunea adeseori.

            S-a stins ca o lumânare. A trecut la cele veşnice la 19 mai 2003. Nu ne vine să credem că nu mai bântuie prin codrii, printre fagi şi brazi, în munţii pe unde a ciobănit de la 12 ani, şi unde mersul său iute a străbătut poteci, hăţaşuri şi piscuri de munte, tâlhărişuri neumblate, unde a înfruntat fiarele pădurii. A ştiut bine că, dacă va continua să muncească, organismul său va slăbi. Sunt convins că, dacă cineva i-ar fi propus un târg, cum că va trăi doar dacă va sta locului, dacă va trândăvi, Nicolae ar fi încălcat în mod deliberat înţelegerea.

              Doar câteva zile nu s-a mai ţinut pe propriile-i picioare. Exact aşa cum şi-a dorit. ,,Când n-oi mai putea să muncesc, să mă ia Dumnezeu …’’ – spunea cu păcat. A iubit traiul aşa greu, dar liber, de la ţară, a iubit munţii şi văile, izvoarele reci şi codrii verzi de brad, iarba sălbatică de pe creste, turmele de oi şi în general animalele frumoase, moştenirea moşilor şi strămoşilor săi, ordinea şi buna întocmire a gospodăriei, straiele simple, ţărăneşti, tradiţionale… I-au plăcut lucrurile esenţiale ale vieţii, fără a se pierde în detalii mărunte, nesemnificative. Om revoltat – când era vorba despre încălcarea unui drept al său, ori al familiei sale – om de o demnitate dusă uneori la extrem, om pe care mulţi l-au văzut iute la mânie. Rareori a ştiut ce-i odihna.

              Un om de onoare, pentru care cuvântul dat era cuvânt. ,,Omule, fii om!’’, spunea adeseori. Ar trebui să se ştie că există oameni cărora nu le place să li se ridice osanale. Se simt stânjeniţi. Ei nu prea cunosc odihna şi acumulează mai mult decât consumă. Nu poartă haine scumpe, nu sunt demnitari şi nu-i vezi la televizor. Rareori se scrie despre ei. Dar ei nu sunt salutaţi de cei care au un interes în asta, ci de cei care le cunosc firea şi faptele.                    Sunt mulţi oameni de acest soi, şi sunt răspândiţi prin cătunele şi satele României.

             Nu ne vine să credem că nu îi mai avem lângă noi şi ne aşteptăm din clipă în clipă să apară după colţul casei. Ne-a lăsat atâtea lucruri care ne vor aminti de el. Cât am vrea să vedem gardul pologit, iarba necosită, merele neculese, lemnele netăiate, fântâna nefăcută, salcâmii necurăţaţi, totul lăsat în paragină… Dar să-l vedem pe el! Ne-au rămas clăile cu fân din iarba cosită de el, ghiozdanul său de lemn, căciula ţurcănească, mulţimea de lucruri şi toată casa atât de bine întocmită. Toate ne vor aminti că, odată, demult-demult, pe aceste locuri, a trăit un om vrednic. De toate s-a îngrijit el. De un singur lucru nu i-a păsat – de propria persoană, de sănătatea lui.     

              Nimeni nu va reuşi să ne înveselească!

              S-a stins înaintaşul nostru, omul cu patru clase, dar cu exprimare şi caligrafie de academician. Îl vom iubi şi îl vom păstra în inima noastră de-a pururi.

              Părintele nostru nu va mai fi cu noi. Tradiţia populară românească spune că cel ce moare până la Înălţare, va fi fericit în Ceruri, având toate cărările deschise. Mulţime de săteni a venit să-i aprindă o lumină la căpătâi. Ne vor lipsi sfaturile lui şi ajutorul lui. Ni se va face dor de el. Suntem copiii lui mari, dar fără el suntem nişte bieţi prunci. Prunci orfani şi amărâţi, frunze bătute de vânt. Imaginea lui ne va însoţi pretutindeni şi ne va întări. Tatăl nostru nu a îmbătrânit şi nu a plecat de lângă noi. În amintirea noastră va dăinui mereu tânăr şi neobosit, aşa cum a fost toată viaţa lui, trecută ca o părere.

              A suferit pentru noi – moştenitorii lui – a muncit pentru noi în condiţii ce azi par inumane, a adunat pentru noi, a răbdat pentru noi, a îndurat multe în viaţă şi a scrâşnit din dinţi. Dar a mers mai departe.

             Iar datoria noastră ca urmaşi ai celui ce a fost scumpul nostru tată, Nicolae, este să ne îngrijim de averea lăsată de el, s-o sporim şi s-o înfrumuseţăm, aşa cum a luptat şi el, cu posibilităţile sale. Să-i păstrăm o frumoasă memorie, să-l cinstim, să nu-l dăm uitării nicicând şi să nu-l lăsăm fără lumină la creştet.

                   Ne-a părăsit un om care a lăsat ceva în urma lui, care şi-a închinat existenţa luptei fără preget de ,,a nu face degeaba umbră pământului’’. El ne-a lăsat un gol imposibil de umplut de altcineva. Cu plecarea lui am realizat că cele mai importante fiinţe în viaţă sunt părinţii. TATĂL nostru a plecat din viaţa pământească, dar flacăra lui va arde de-a pururi în inimile noastre. Luptător înnăscut, mândru până la ultimul ceas, chiar dacă viaţa nu i-a fost uşoară, iar destinul i-a fost mai degrabă potrivnic. Ne-a părăsit un om care a lăsat loc de bună-ziua pe unde a trecut. Testamentul acestui prematur dispărut sună simplu: ,,Să fiţi oameni de omenie, să munciţi şi să fiţi uniţi’’.                   

                   Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace pe NICOLAE!

              Moştenitorii lui Nicolae şi Maria Şinca sunt: Florin, născut la 26 mai 1970, căsătorit din 1999 cu Mihaela N. Lazăr (n. 19 martie 1977) din Bucureşti. Este ofiţer în Bucureşti, autorul acestei genealogii. Au o fetiţă, Miruna, născută la 15 februarie 2005. Al doilea născut a fost Gina-Georgeta - născută la 10 noiembrie 1972, căsătorită în 1991 cu Ion I. Petre (,,Buduţă’’ al lui Ion al lui Haralambie) din Pietriceaua. Împreună au o fiică, Elena-Mihaela, născută la 7 mai 1993, botezată de Elena Ologu (fostă Puiu). Ionuţ-Viorel - născut la 11 mai 1981 (botezat de Aurel Chivescu la 1 iunie 1981), necăsătorit, fiind prâslea, este cel care a rămas în casa părintească din Pietriceaua.

                 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gheorghe Dionisie Şinca (XIII)

(n. 29 iunie 1943)

              Lui prâslea familiei îi vor spune astfel în amintirea celui de-al doilea copil al familiei, prăpădit din fragedă pruncie. Născut la 29 iunie 1943, este botezat de aceeaşi ,,Naşa Floarea’’, în prima zi a lui august 1943. Este căsătorit cu Sofronia (Nia) Săbăngeanu de felul său Beştepe – Mahmudia, judeţul Tulcea. Locuiesc în frumosul cartier Muscel din Câmpina, unde au o casă, iar copiii lor sunt: Iuliana, născută la 9 ianuarie 1967; Florin, născut la 4 iunie 1969, căsătorit cu Marilena Stan (n. 25 februarie 1970) din Breaza, judeţul Prahova. Au o fiică, Laura-Maria (n. 15 martie 1995); Marilena, căsătorită în Braşov;  Zoica-Aurora (26 ianuarie 1974), la Câmpina.

                 

                                                

                                                ION Dumitru  ŞINCA (VIII)

(17 septembrie 1909 – 22 octombrie 1981)

              Născut la doi ani după răscoala ţărănească din 1907, Ion s-a căsătorit la 15 aprilie 1934 cu Ana I.I. Oprea Paraschiv (î. 11 februarie 1988), naşi fiindu-le Maria şi Gheorghe I. Op. Paraschiv, iar descendenţii lor sunt următorii:

- Gheorghe (n. anterior 23 februarie 1935 – 5 august 1937); botezat la 23 februarie 1935 de către Gh. I.D. Paraschiv.

- Ion (Nelu); (n. 25 august 1936), botezat la 5 septembrie de Gh. I. Oprea Paraschiv. Căsătorit cu Eugenia Baciu, Nelu a moştenit deosebita înclinaţie practică a tatălui său, fiind printre altele un iscusit dulgher şi zidar a cărui măiestrie este arhicunoscută. Practic, toată viaţa a ridicat case. Iniţial, până la pensionare, a activat în cadrul Rafinăriei Câmpina şi a locuit în partea cea mai de miazăzi a satului, Băltac, la hotarul cu izlazul spre Aluniş. Un eveniment tragic a făcut să ajungă strămutat la Câmpina, la bloc, întrucât în anul 1972 gospodăria i-a fost luată de o ruptură. ,,Aşa a vrut Dumnezeu. – îmi spunea într-una din zilele trecute omul de o rară blândeţe şi bună-cuviinţă, Nelu Şinca. Pentru că după asta mi-am ridicat această casă. (,,Una mare, frumoasă, trainică’’ – zic eu) Trainică până la voinţa lui Dumnezeu. Mulţi uită de atotputernicia Sa. Pentru că unii parcă nu se mai satură! Dacă ar putea, ar vrea să întoarcă pământul, să vadă ce bogăţie e sub el’’. Are două fiice: Maria – Maria-Gabriela (n. 10 octombrie 1965), căsătorită la 27 iulie 1996 cu Mihai-Dănuţ Brezeanu în Câmpina (naşi Joiţa şi Mihai Brebeanu), având la rândul ei două fete, Tania – Mihaela (n. 10 octombrie 1997) şi Oana – Gabriela (n. 25 mai 2002); cealaltă fată este Mihaela (n. 18 noiembrie 1971), căsătorită cu Dumitru (Mituş) Ştefan din Pietriceaua, stabiliţi în comuna prahoveană Urleta. 

- Elena (n. 20 mai 1936); botezată la 26 iunie de către Maria Gh. I. O. Paraschiv. Este căsătorită de la 10 mai 1959 cu Spiridon Roncea (naşi Victoria şi Ion Ortan din Câmpina) şi pensionară în municipiul Câmpina, având un fiu, Luigi.

- Maria (n. anterior 5 ianuarie 1940), botezată la 5 ianuarie de Gh. I. Oprea Paraschiv; căsătorită cu Stelian Oprea;

- Gheorghe (,,Gogu’’); (24 ianuarie 1943 – î. 30 februarie 1992), ce avea să cadă victima unui accident de muncă la Rafinăria Câmpina (S.C. Steaua Română S.A.). Bărbat de o mare putere de muncă, care şi-a adus aportul la multe din lucrările efectuate la Casa Parohială şi Biserica Pietriceaua, Gheorghe a fost căsătorit cu Ana Valentina (fiica lui Ion şi Ana Mocanu, născută la 26 martie 1945) şi are o casă deosebită la Pietriceaua, iar cele trei fete ale sale au un nume mai frumos decât celălalt: Denisa – Florina, (n. 2 decembrie 1965, botezată la 16 ianuarie 1966 de Maria Gh. Paraschiv, căsătorită la 3 septembrie 1983 cu Vasile I. Buzăţoiu, naşi Ana şi Gheorghe Mocanu), Romica – Maria, (căsătorită cu B.V. Covrig) şi Cristina – Magdalena, născută la 24 iulie 1979 (botezată de Maria Oprea la 2 septembrie 1979), căsătorită la 9 iulie 1997 cu Adrian N. Paraschiv (naşi Cristina şi Dumitru Stăncuţa); au o fiică, Antonia.

- Georgeta (n. 23 septembrie 1944), căsătorită la 30 august 1964 (naşi Elena şi Ion N.I. Petre) la Pietriceaua cu cunoscutul lăutar local Ştefan Gh. Goagă, şi care are fiu pe Sorin, căsătorit cu Gina Gr. Boeru.

- Vasile (n. 1 septembrie 1948, botezat de Constantin Toader la 10 octombrie 1948), căsătorit la 30 august 1970 cu Niculina Bivolaru (n. 9 iunie 1948; naşi le-au fost Constantin şi Valerica Toader); locuieşte în frumosul oraş prahovean Sinaia. De profesie electrician, este şeful unei staţii de transformare. Unicul descendent al acestora este Constantin (n. 10 mai 1971), căsătorit cu Aurica Gheorghe (n. 27 decembrie 1972), copiii lor fiind Cristian – Gabriel (n.  13 noiembrie 1997) şi Mădălina – Mihaela (n. 27 octombrie 2001).

 

STOICA  Dumitru  ŞINCA (VII)

(7 februarie 1907 – 8 iulie 1944)

              Născut în anul marii răscoale ţărăneşti, Stoica este un alt erou al Şinculeştilor asupra căruia s-a abătut năpasta. El a căzut la datorie în cel de-al doilea război mondial, la nici 37 de ani, în luptele grele din vara anului 1944.

              Printre cei 33 de eroi ai comunei s-a numărat şi Stoica, ce a avut gradul de ,,fruntaş’’ şi a făcut parte din Regimentul 16 Artilerie. Numele său este dăltuit şi pe ,,Monumentul Eroilor’’ edificat la Brebu. Pentru că, pentru noi, toţi Şinculeştii, ca şi pentru pietriceni, în general, Stoica D. Şinca va rămâne un erou.

              La 22 ianuarie 1933 se căsătoreşte cu Filofteia I.I. Pavelescu (15 aprilie 1913 – 1996), naşi fiindu-le Floarea şi Ilie Ion Duica. Tia botează la 15 august 1947 pe Marilena, fiica Susanei şi a lui Ion Tăbăraş, la 13 noiembrie 1947 pe Ioana, fiica Mariei şi a lui Ion Gh. Vlăsceanu.

              Stoica şi Filofteia vor avea cinci urmaşi:

- Gheorghe (n. 28 ianuarie 1934), la Câmpina; A fost botezat de Floarea Ilie Duică la 9 februarie 1934. Aurelian (27 mai 1936 – 19 februarie 1999), a locuit la Brebu, fiind botezat la 21 iunie, de către Floarea Ilie I. Duică. S-a căsătorit la 12 august 1959 cu Eugenia G. Paraschiv (naşi Floarea I. Duica şi Ion G. Paraschiv). La 2 mai 1960 li s-a născut Mihaela Melania (botezată 5 iunie 1961, de Ileana I. Paraschiv). Emil (n. 7 noiembrie 1938), botezat de Ilie I. I. Duică la 20 noiembrie. Emil s-a stabilit la Ploieşti şi nu are urmaşi. Florica (22 noiembrie 1944), botezată de Floarea Ilie I. Duică, la 10 decembrie 1944. Este căsătorită Chejnoiu la Breaza şi are doi copii: Denisa (n. 1 martie 1979) şi Sorin (n. 2 octombrie 1976).

              Mai trebuie menţionat un al cincelea copil, care nu ne este cunoscut (aceasta întrucât, în 1945, soţia sa este înscrisă într-un catastif bisericesc ,,văduvă, cu cinci copii’’, grea încercată de soartă, văduvă de război, ajutată de obştea satului, având cinci copii minori). Doi ani mai târziu, în vremea cumplitei foamete, avem un alt caz de ajutorare a familiei. Pentru silinţa la învăţătură, Emilian, la acea dată elev în clasa I-a, la Şcoala din Pietriceaua, este ,,ajutat pentru cărţi’’, cu suma de 10.000 lei, iar fratele său, Aurelian (clasa a III-a), cu 44.000 lei, în timp ce mama lor primeşte 40.000 lei pentru cumpărarea de porumb.

                                

MOISE  Stoica  ŞINCA (XI)

(23 iunie 1905 – 12 martie 1967)

              Ultimul născut al lui Stoica şi Maria Şinca, Moise se va căsători cu Elisaveta şi va avea nouă copii. Din nefericire însă, trei dintre ei vor trăi foarte puţin. Astfel două fete botezate Maria vor trăi doar o lună şi respectiv un an, iar Marcela doar un an şi jumătate.

              La 31 august 1934 (data oficierii civile) cunună pe Ion I. Gh. Baciu şi pe Aurelia N.V. Muşat. Pe soţia lui Moise, Elisaveta, o găsim botezând pe fiul lui Aurelia şi Ion I.Gh.St. Baciu, Gheorghe, la 9 octombrie 1938, iar în Registrul nr.19 îl găsim pe Moise dând la 7 iunie 1936 – aşa cum este tradiţia împământenită –  numele fiului lui Ion I. Gh.St. Baciu şi soţiei sale, Aurelia.

              După cum vom vedea, perpetuarea numelui o vor asigura fii săi Ion, Niculae, Gheorghe şi Moise, de care vom vorbi mai jos.

              Dar iată întreg tabloul descendenţilor:

- Ion (XVIII); (1 octombrie 1925 – î. 20 decembrie 1986);

- Maria (7 decembrie 1926 – 1 ianuarie 1927);

- Maria (15 februarie 1928 – 17 februarie 1928);

- Marcela (27 mai 1929 – 29 decembrie 1930);

- Niculae (XIX); (4 iunie 1931 – 29 mai 1998);

- Vasile (n. 6 august 1933 – î. 11 februarie 1999); Cunoscut în Pietriceaua mai ales sub numele de ,,Vasile al lui Moise’’, om glumeţ, petrecăreţ, şi deosebit de harnic. A avut tot timpul o pereche frumoasă de cai ,,de Ardeal’’ cu care făcea cărăuşie. Căsătorit (13 februarie 1992, naşi Sică şi Viorica Spătaru) cu Aurelia Gh. Lungu, Dumnezeu le-a hărăzit celor doi numai fete, şi astfel, din păcate, numele Şinca se va stinge şi pe această viţă. Cele şapte fiice ale lor sunt: Maria (n. 17 februarie 1959), căsătorită cu Gheorghe (,,Gicu’’) T. Lixandru din Pietriceaua, au doi băieţi şi două fete: Constantin,  căsătorit la 20 septembrie 2003 cu Simona V. Zidaru; Gheorghe-Bogdan, născut la 18 aprilie 1980 ; Alina (căsătorită); Vasilica (n. 18 martie 1960), căsătorită la Câmpina; Florica (n. 1961), la Bucureşti, Elisabeta (n. 1963), căsătorită Enescu în comuna vecină Aluniş; Gabriela (n. 11 martie 1964), înfiată, căsătorită la Pietriceaua cu Cornel I. Goagă; Georgeta (n. 1965), căsătorită Ioniţă, la Urleta şi mezina familiei, Angela (n. 1966), căsătorită la 14 mai 1988 cu  Vasile Vidale din Valea Doftanei (naşi Elena şi Mircea Buculei), fiica sa se numeşte Elena (31 martie 1988), căsătorită Ciotoi, la Aluniş.

- Maria-Marcela (n. 16 martie 1935); Este botezată la 7 aprilie 1935, naşă fiind Susana I.Gh. Spătaru. Marcela este căsătorită în satul Teşila, comuna Valea Doftanei, judeţul Prahova şi poartă numele Vasile.

- Gheorghe (XX); zis ,,Gigi al lui Moise’’; (n. 25 martie 1937); La 30 mai 1964 s-a căsătorit la Pietriceaua cu Elena Muşat (naşi Viorica şi Ion G. Spătaru). Au patru copii, după cum urmează: Marian (n. 18 septembrie 1963), căsătorit la 30 august 1986 cu Viorica – Vasilica (,,Bibi’’) P. Lixandru (n. 4 noiembrie 1965), naşi Sidina şi Nicolae Mocanu. De profesie prelucrător prin aşchiere la S.C. Neptun S.A. Câmpina, Marian are doi copii: Ionela – Mariana (n. 20 septembrie 1987) şi Damian – Petrică (n. 30 iunie 1992). Al doilea copil al lui Gheorghe este Georgeta (n. 22 februarie 1965), căsătorită la 10 mai 1985 cu Nicolae (Sică) Secăreanu (nuni Cornelia şi Petre Boeru). Urmează Luminiţa (n. 10 iulie 1966), ce a fost căsătorită (16 iulie 1988, naşi Victoria şi Vasile Pavelescu) cu Gh. I. N. Buzăţoiu (,,Dode al lui Păcăneaţă’’), cu care are o fată, Şinca Cristina Luminiţa (n. 29 octombrie 1986) şi în sfârşit, prâslea, Vasile – Alin (n. 22 februarie 1975).

- Moise (XXI); (19 iulie 1939 – 10 februarie 1999); Este botezat la 8 august 1939, naşa sa de botez fiind Susana I. Gh. Spătaru. Este căsătorit (3 noiembrie 1963) cu Victoria N. Petre (a lui ,,Ciufu’’). Naşi le-au fost Elena şi Constantin P. Buzăţoiu. Moise – căruia i s-a mai spus ,,Sică a lui Moise’’ - are un singur urmaş: Daniel – Cristiean (n. 19 septembrie 1965). Acesta din urmă are doi fii: Mario – Eduard (n. 22 august 1988) şi Sebastian (n. 27 septembrie 1989).

 

Ion Moise Şinca (XVIII)

(1 octombrie 1925 – 20 decembrie 1986)

              Primul născut al lui Moise şi Elisabeta (Xenia) (1901-18 octombrie 1979), Ion (n. 1 martie 1925) s-a căsătorit la 23 aprilie 1950 cu Elisabeta N. Paraschiv, naşi fiindu-le Elena şi Vasile I. Baciu. La 3 februarie 1942 Ion  va da numele de botez fiului lui Ion I. Gh. St. Baciu şi soţiei sale, Aurelia. Ion a răposat la vârsta de 60 de ani, fiind înmormântat la 20 decembrie 1986.

 

                  Cei cinci descendenţi ai lui Ion şi Elisabeta Şinca sunt:

1.Ion (n. 21 ianuarie 1952, botezat la 2 februarie 1952 de Vasile I. Baciu), stabilit la Câmpina; Ion este căsătorit (la 24 august 1975, naşi Elena şi Gheorghe Baciu) cu Doina Onea (n. 2 iunie 1959). Copiii lor sunt: Ionuţ-Suraj, (n. 16 octombrie 1976), căsătorit cu Georgiana-Irina (21 aprilie 1980) şi care are o fiică, Ştefania-Ioana, n. 27 decembrie 2001, botezată de Gabriela şi Ion Baciu; urmează apoi Corina (n. 27 aprilie 1979), George Marius (n. 18 iulie 1984), Adelin Vasile (n. 4 mai 1986), Sergiu Marian (n. 11 ianuarie 1988, botezat de Gheorghe Baciu), Maria Mădălina (19 decembrie 1991, botezată de Elena Baciu), Ioana Alina (n. 22 iulie 1998) şi Denisa Mihaela (n. 4 octombrie 2002, botezată de Lucia şi Damian Baciu).

2.Maria (n. 1 mai 1954, botezată la 6 iunie 1954 de Elena V. Baciu), căsătorită cu Gheorghe Nichifor Băicoianu;

3.Elena (n. 28 ianuarie 1956), căsătorită Manole la Păuleşti, Prahova;

4.Gheorghe (n. 28 iunie 1957), căsătorit la 17 octombrie 1981 cu Georgeta Anton Mocanu (naşi Gigi şi Lenuţa Baciu), cu care are trei copii: Gheorghe (n. 10 decembrie 1983), Elena (n. 15 noiembrie 1988, botezată de Adriana Gh. Baciu)) şi Mihaela (n. 5 august 1991);

5.Vasile (n. 20 ianuarie 1961), căsătorit la 30 decembrie 1983 cu Elena N. Secăreanu (Puşa), naşi fiindu-le brebenii Gheorghe şi Maria Lungu. Au următorii descendenţi: Vasile (n. 22 decembrie 1984), Gheorghe (n. 19 aprilie 1988) şi Mihaela (n. 9 iulie 1993, naşă Maria Gh. Lungu).

 

 

Niculae Moise Şinca  (XIX)

(4 iunie 1931 – 29 mai 1998)

              Niculae este botezat la 5 iulie 1931, de naşul său, Ion Gh. Spătaru. A fost căsătorit cu Vasilica Pârtoacă şi au doi descendenţi: Vasile (n. 2 mai 1960), căsătorit cu Maria Bobescu Chiru (n. 23 decembrie 1961), şi având o fiică, Nicoleta – Mădălina (n. 4 august 1998) şi Marian – Remus (n. 18 august 1965), căsătorit cu Vasilica-Daniela Mihai, iar unicul lor urmaş se numeşte Elvis – Constantin (n. 10 iunie 1990).

 

NECULAI  Dumitru  ŞINCA (IX)

(1 octombrie 1912 – 21 decembrie 1986)

              Născut în prima zi din octombrie 1912, Neculai a fost ultimul copil al lui Dumitru şi Maria Şinca şi unul care va face mare cinste neamului său. Nu cred că este un pietricean trecut de tinereţe, care să nu fi auzit de personalitatea acestuia.

              La fel ca şi fratele său Vasile, Neculai a fost un sătean profund implicat în viaţa obştii satului Pietriceaua. La 12 iunie 1938, în vremea preotului Ştefan Trifu, ca şi la 28 mai 1939, şi cu mici intermitenţe, până în 1952, în vremea păstoririi regretatului preot Gheorghe Popescu, îl găsim printre cei care formau Consiliul Parohial al Bisericii  ,,Sf. Treime’’ Pietriceaua. A participat la confruntările celui de-al doilea război mondial, făcând parte din trupele de vânători de munte şi fiind rănit pe frontul de est, în Crimeea. Pentru faptele sale de arme a fost avansat şi decorat cu medalia ,,Virtutea Militară’’. A primit un biet pogon de fâneaţă ca participant la război, la împroprietărirea din 1947.

              Mezin al familiei, Neculai a locuit în partea cea mai înaltă a satului, Vârful, în casa moştenită de la tatăl său, Dumitru. Alături de fratele său, Vasile, va face parte din numeroase consilii parohiale, fiind unul dintre  sprijinitorii bisericii şi printre cei mai inimoşi oameni ai satului. Şi astăzi se păstrează amintire vie, amenajarea făcută la izvorul de la ,,Şipot’’ (Odaia lui Bugheanu), unde pietricenii – ca dealtfel toţi trecătorii – îşi pot potoli setea. Ca să nu mai vorbim de frumoasa troiţă cu cruce de piatră situată acum lângă fântână, pe care, bătrâneţea nu i-a mai dat răgazul să o aşeze acolo unde-i menise locul. A lăsat însă cu limbă de moarte urmaşilor să plinească ceea ce el nu a mai reuşit.

              Neculai Şinca a fost un priceput dulgher. A lucrat şi în Câmpina, la I.R.E.P., Schelă şi la G.R.I.L. S-a căsătorit la 23 iunie 1935 cu Lucreţia Gh.C. Sima (4 noiembrie 1910 – î. 29 decembrie 1999), al cărui frate, Neculai Sima a fost combatant în cel de-al doilea război mondial, fiind rănit. Naşi le-au fost Maria şi Gh. I. Lungu.

              A răposat la vârsta de 74 de ani (redat ţărânii la 20 decembrie 1986) şi nu pot să uit marea durere care l-a încercat pe tata chiar în preajma Crăciunului anului 1986, când am răzbit împreună prin troienele de zăpadă, ajungând în cele din urmă cu creştineasca lumânare la el acasă.

              Neculai şi Lucreţia vor avea opt descendenţi:

1.Gheorghe (n. 12 mai 1935), botezat la 21 iunie de Gh. I. Lungu. S-a căsătorit cu Victoria Spătaru (n. 27 aprilie 1941). Este actualul cântăreţ bisericesc, bărbat de o mare înţelepciune, demn urmaş al părintelui său şi omul de nădejde al preotului Petre Lungu. Copiii lui sunt: Gheorghe (n. 14 iulie 1959, botezat de Haralambie Gh. Lungu), căsătorit cu Cristina-Maria; locuieşte la Brebu şi are două fiice: Gabriela Cornelia (n. 1981) şi Maria Ancuţa (n. 1986); Cornel este al doilea fiu (n. 19 noiembrie 1960), căsătorit la 13 octombrie 1984 cu Angela (fiica lui Vasile şi Elena Pătru, n. 27 decembrie 1964, naşi fiindu-le Mihaela şi Aurelian Stroe), domiciliază la Brebu, iar fiii lor sunt Mihaela (n. 20 august 1985) şi Cătălin; Ultima născută este Mariana (n. 24 noiembrie 1968), căsătorită cu Marian Brânzea din Comarnic. Au un fiu, Bogdan.

2.Mihai (XV) Născut la 7 noiembrie 1936 şi având ca naş pe Gheorghe Gh. I. Lungu, Mihai s-a căsătorit la 10 ianuarie 1960 cu Eugenia (fostă Paraschiv, n. 21 septembrie 1941), naşi fiindu-le Filareta şi Gheorghe G. Lungu. El  este unul dintre cei mai gospodari membrii ai neamului Şinca, fiind un apreciat dulgher şi modelier în lemn. Cei şase copii ai lor sunt: Florin (1961 – înm. 13 mai 1979, în cimitirul Pietriceaua), Ion (cunoscut şi sub numele de Nuţică), născut la 7 ianuarie 1963 (botezat la 20 ianuarie de Filareta Gh. I. Lungu), căsătorit la 7 august 1986 cu Dorina Ştefan (n. 13 mai 1969), naşi Georgeta şi Vasile Gh. Lungu, fiul lor fiind Florin-Alexandru (n. 18 iulie 1994); Rodica, (născută la 28 mai 1965, botezată de Maria Gh. Lungu), stabilită şi căsătorită la Câmpina, la 8 iunie 1985 cu Dănuţ M. Zazuleac (naşi Vasile şi Elena Corbu din Bucureşti, fiica lor se numeşte Elena-Ifigenia (n. 28 iulie 1985); Petre (n. 9 aprilie 1968), locuieşte la  Breaza; Adriana (n. 26 mai 1974), locuieşte în municipiul Câmpina şi este de profesie tehnician veterinar, iar prâslea este Stelian-Mihai, născut la 26 noiembrie 1979 (botezat la 16 decembrie 1980 de Mihai Goagă), necăsătorit, rămas desigur în casa părintească din Pietriceaua.

3.Vasile (XVI) (n. 5 decembrie 1937), botezat în a doua zi de Crăciun, Vasile s-a căsătorit la 9 februarie 1969 cu Arsenia Boeru (n. 6 august 1948), având ca descendenţi pe: Adrian (n. 7 martie 1971), căsătorit la 7 noiembrie 1992 cu Daniela Marin din Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova (naşi Cornel şi Milica Şinca); Cornelia (n. 7 iulie 1974), căsătorită Iordache şi, în cele din urmă, Daniel (n. 19 martie 1978), căsătorit la 29 iulie 2000 la Pietriceaua, cu Iuliana I. Petre (naşi Milica şi Cornel Gh. Şinca). Acesta are un fiu, Viorel-Ionuţ, născut la 19 august 2002.

4.Elena (n. anterior 28 februarie 1939), botezată la 28 februarie de Elena Gh. I. Lungu. Căsătorită la 8 noiembrie 1964 cu Ion I. Muşat din Pietriceaua (naşi Ioana şi Petre G. Lungeanu);

5.Ion (6 decembrie 1940 – 17 iulie 1942); botezat la 7 ianuarie de Gh. I. Lungu. Cauza decesului a constituit-o ,,dizenteria’’;

6.Ion – S-a născut la 15 februarie 1944 în Pietriceaua, fiind al şaselea dintre copiii lui Nicolae şi Lucreţia Şinca. Naşa lui de botez a fost Elena I.I.Gh. Onea (27 februarie). A urmat cursurile Şcolii Generale din sat (clasele I-IV, unde i-a avut ca învăţători pe Ionel Oprescu, Magdalena lui ,,Jdială’’ şi Mocănuş) şi ,,Şcoala de băieţi’’ din Câmpina (1958), Şcoala Profesională Petrol Câmpina (1961) şi Liceul ,,Nicolae Grigorescu’’ (1968). Între timp, şi-a făcut ucenicia în domeniul prelucrării lemnului (la Posada, Comarnic şi Câmpina) şi a îndeplinit stagiul militar, urmând apoi cursurile Facultăţii de Automatică din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, pe care le absolvă în anul 1973. Până în 1999 – când s-a pensionat – a activat ca cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Cercetări în Electrotehnică din Bucureşti. Au avut ca naşi de cununie pe Ion şi Mariana Lungu. Locuieşte în Capitală, este căsătorit (la 18 septembrie 1976, naşi Ion şi Mariana Lugu) cu Daia Petra (n. la 9 mai 1947 în Malu, jud. Giurgiu) şi are un copil, Lucian Mihai, n. 20 martie 1977, de profesie referent.

7.Maria (4 noiembrie 1946 – 8 iulie 1947); Nu ne este cunoscută cauza prematurei morţi.

8.Constantin (XVII) (n. 27 noiembrie 1953, botezat la 13 decembrie 1953 de Filareta  Gh. Gh. I. Lungu), de profesie operator-chimist, căsătorit la 16 aprilie 1982 cu Iuliana-Ionela Uşurelu din Telega (n. 1 noiembrie 1963), naşi Filareta şi Gheorghe Gh. Lungu. Locuiesc în Câmpina şi au un fiu, Ştefan, născut la 8 martie 1984.

 

 

FLORIN ŞINCA

 

GENEALOGIA  FAMILIEI PETCU  DIN  PIETRICEAUA

 

 

 

Prima menţiune a unui Petcan la Pietriceaua o găsim în statistica de la 1894, întocmită de preotul Ioan Pietriceanu: Ion Petcanu, cu cinci ,,suflete’’ (dintre care trei bărbaţi) şi fiul său, Gheorghe I. Petcanu (două suflete). Patru ani mai târziu, găsim pe Ion Petcu cu patru suflete (2 bărbaţi şi 2 femei) şi fiul său, Gheorghe I. Petcu cu trei suflete (2 bărbaţi şi o femeie). După 110 ani, în Adunarea Parohială sunt menţionaţi Gheorghe Gh. Petcu (75 ani, pensionar), Nicolae S. Petcu (75 ani, pensionar), Codin S. Petcu (64 ani, pensionar) şi Vasile S. Petcu (58 ani, muncitor).    

              Actualmente, numărul persoanelor cu numele Petcu de pe tot cuprinsul României este foarte mare. Despre Petcani se crede că ar fi din mândrul neam al românilor macedoneni sau aromânilor, cum au mai fost denumiţi. Din câte se pare, primul Petcan s-a stabilit la Pietriceaua venind de la Strâmbeni. Tot la fel de bine, există posibilitatea ca Petcanii să fie urmaşi ai aromânilor dezrobiţi de către marele voievod Mihai Viteazul, în campania întreprinsă la sud de Dunăre, când, la 25 ianuarie 1595 ,,întâiul unificator’’ eliberează şi trece în Ţara Românească o mulţime de creştini. ,,Petcu’’ în limba bulgară înseamnă ,,(născut) al cincelea’’. De altfel numele de familie ,,Petco’’ este şi astăzi întâlnit în judeţele Timiş şi Caraş-Severin.

              Din cele  472 de familii ce figurează în statistica din anul 2000 – deci la 106 ani de la prima menţiune – întocmită de preotul Petre Lungu, aflăm un număr de opt familii, însumând 21 de persoane (dintre care 11 bărbaţi):

1. Petcu Vasile (60 ani); Floarea (69 ani);

2. Petcu Gheorghe (87 ani);

3. Petcu N. Maria (75 ani); Ştefan (45 ani); Vasile (35 ani);

4. Petcu S. Codin (75 ani); Maria (69 ani); Elisabeta (79 ani);

5. Petcu Petrică (34 ani); Daniela (27 ani); Iuliana (7 ani);

6. Petcu S. Vasile (70 ani); Maria (61 ani);

7. Petcu Gh. Gicu (55 ani); Elena (52 ani); Viorel (23 ani);

8. Petcu N. Nae (42 ani); Maria (34 ani); Andreea (16 ani); Costin (14 ani).

 

ION PETCU

              Este cel mai vechi reprezentant al Neamului Petcu din Pietriceaua. Descendenţii acestuia sunt: Maria (născută în 1872, înmormântată la 19 octombrie 1879, la frageda vârstă de 7 ani), Gheorghe (1866-1942) şi Simion (1880-1943).

 

GHEORGHE (,,Ghiţă’’) I. PETCU

(1866 – 1942)

u Ghiţă - născut în anul 1866 intrăm în prima din cele două ramuri ale Petcanilor. Se căsătoreşte cu Ilinca Stoica (1872-30 iunie 1950). Despre soţia sa nu se mai cunoaşte decât că mai avea un frate, Stoica şi o soră, Ana. La statistica din 1898, Gheorghe apare cu trei suflete (soţii Petcu având atunci un singur fiu). Ca mai toţi locuitorii de atunci ai Pietricelei, Ghiţă s-a ocupat în principal cu creşterea animalelor. Decesul său survine în anul 1942, fiind înmormântat la 9 aprilie 1942, deci la vârsta de 75 de ani.

              Urmaşii lui Gheorghe şi Ilinca vor fi: Ion, Filofteia, Vasile, Gheorghe şi Elena.

 

ION Gh. PETCU

(1895-1975)

              A fost poreclit ,,Maiorul’’, născut în 1895 (sau 1898). Ion a luptat cu bravură pe fronturile primului război mondial, (contingentul 1919), motiv pentru care a şi fost decorat de către regele Ferdinand I. Ion a răposat la 31 ianuarie 1975.

                  S-a căsătorit cu Maria (,,Miţa’’) Boeru (tatăl său era Constantin Boeru zis ,,Bădăran’’) născută în 1909 - î. la 2 aprilie 1979, la vârsta de 70 de ani).

 

 

                   Descendenţii lui Ion şi Maria au fost:

a)       Ecaterina (n. 24 noiembrie 1935, căsătorită la 2 noiembrie 1958 cu Ştefan Constantin Paraschiv (naşi Maria şi Ion N. P. Onea); Ecaterina are o fiică, Cornelia, căsătorită cu Petre Boeru.

b)      Vasile (n. 4 octombrie 1940, căsătorit la 27 septembrie 1970 cu Floarea  Dedu, una dintre fiicele lui Gheorghe şi Ecaterina (fostă Băicoianu, sora Mariei Dionisie Şinca); Vasile şi Florica nu au avut copii.

c)       Ion, născut la 26 mai 1933, decedat la 28 aprilie 1934, la vârsta de doar un an (cauza – epilepsie);

d)      Maria (care a trăit doar câţiva ani);

e)       Elena, n. 31 decembrie 1928 - dec. 22 martie 1930, prunc;

f)       Matei (1926 – 27 septembrie 1930);

 

FILOFTEIA Gh. LIXANDRU

(1904 – 1930)

              Filofteia este născută în 1904, căsătorită cu Gheorghe Lixandru (zis ,,Muscalul’’, decedat în 1930 de dizenterie). Au avut patru copii: trei fete şi un băiat – Ion (n. 1 septembrie 1925, care are trei copii: Maria, Florica, Nela şi Gina)

 

VASILE Gh. PETCU

(1907 – 1991)

              S-a născut la 20 februarie 1907 (contingent 1929). S-a căsătorit cu Maria Niţu din Băneşti, judeţul Prahova. Nu a avut urmaşi care să-i ducă mai departe numele. Cele două fiice sunt Zoe (căsătorită Dumitru) la Băneşti şi Maria-Magdalena, ,,Madi’’ (căsătorită Niţu) în aceeaşi localitate. Vasile a decedat în anul 1991 şi este înhumat la Băneşti.

 

GHEORGHE Gh. PETCU (,,Cocoş’’)

(n. 1 aprilie 1914)                              

              Urmaşii lui Gheorghe şi Elena sunt:

1.                   Gheorghe; cunoscut cu apelativul ,,Gicu’’, mare cântăreţ din fluier, caval şi cimpoi, născut la 9 mai 1945, căsătorit la 29 octombrie 1967 cu Elena (Nuţi) G. Oprişan din satul Meliceşti, judeţul Prahova (naşi Aurica şi Ion Ilinca - ,,Ilincuţă’’). Urmaşii lor sunt: Ion (Nelu), născut la 29 iulie 1968, căsătorit la 31 august 1991 cu Valentina Georgeta Pârvu (Brebu), naşi fiindu-le Marcela şi Valeriu Puiu, au un fiu; Aurel, născut la 3 ianuarie 1973, căsătorit la 27 iulie 1993 cu Otilia Văcaru (naşi Aurica şi Vasile Puiu, au un urmaş); prâslea este Viorel, rămas să moştenească – după tradiţie – casa părintească de pe Valea Lupului.

2.                 Vasile zis ,,Johnson’’; născut la 20 august 1947, botezat de Gheorghe Gh. Muşat;  S-a căsătorit la 20 august 1972 cu Elena Comăniţă (originară din Podul Cheii), naşi fiindu-le Nicolae şi Victoria Muşat. Descendenţii lor sunt: Eusebiu (cu doi urmaşi), Daniela (1) şi Marieta (1).

3.                 Maria; născută la 25 mai 1950, botezată de Gheorghe Gh. Muşat la 4 iunie 1950, căsătorită cu Nicolae, fiul lui Dionisie şi Maria Şinca; Copii: Florin, Gina-Georgeta, şi Ionuţ-Viorel;

4.                 Ion (Ionică); născut la 17 februarie 1953, botezat la 22 martie 1953 - î. în cimitirul satului Pietriceaua la 10 decembrie 1954;

5.                 Veronica; născută la 16 decembrie 1955, căsătorită la 9 mai 1976 cu Viorel Duică (naşi Cornelia şi Ştefan Tăbăraş); Copii: Corneliu-Florian (căsătorit la 9 septembrie 2000 cu Alina-Mihaela V. Dragnea din Jariştea, judeţul Vrancea; naşi Mihaela şi Florin Şinca; au o fiică Mihaela-Denisa, n. 1 octombrie 2003; Ionuţ-Cătălin şi Elena-Nuţica, căsătorită cu Dumitru (Mituş) Goagă;

6.                 Florica; născută la 22 martie 1959, căsătorită cu Alexandru Văcaru (Brebu); Urmaşi: Claudia-Maria (c. la 21 august 2004 cu Claudiu N. Prună), Andreea (c. Cornel Văcaru) şi Alexandra (elevă a Şcolii de Agenţi de Poliţie ,,Vasile Lascăr’’ Câmpina);

7.                 Georgeta; născută la 1 octombrie 1963, botezată la 5 noiembrie 1963 de către Maria Gh. Muşat - î. 18 martie 1964); cauza decesului prematur a fost o eroare medicală.

 

MARIA PETCU

(1897-1900)

              Ultima născută a lui Gheorghe şi Ilinca s-a născut în anul 1897 şi a fost botezată Maria. Din nefericire ea a decedat la  22 prier 1900, la vârsta de 2 ani şi jumătate.

                

 

 

 

SIMION I. PETCU

(1880 – 1943)

              Cu Simion intrăm în a doua mare ramură a Petcanilor. S-a născut în 1880 (?). Decedat la vârsta de 63 de ani, la 3 aprilie 1943. Căsătorit cu Ilinca (care s-a stins din viaţă de tânără).  

            Recăsătorit cu Sevastiţa (î. la 28 septembrie 1976). La 28 ianuarie 1934, Simion şi Sevastiţa au cununat pe Vasile M. Covrig şi Maria I. C. Ploscaru.

               Urmaşii lui Simion şi Sevastiţa Petcu:

1.       CONSTANTIN (Codin); născut la 18 iunie 1925, căsătorit la 24 septembrie 1950 cu Maria T. Chivu (naşi Filofteia N. Secăreanu şi Ion I. Gh. Tăbăraş). Urmaşii lor sunt: Adela, născută la 2 septembrie 1951, botezată la 23 septembrie 1951 de Filofteia N. Secăreanu; la 21 iunie 1970 s-a căsătorit cu Nicolae Oprescu (naşi Nicolae şi Victoria Muşat); Ion, născut la 2 ianuarie 1954; Alexandru, n. la 16 octombrie 1955, căsătorit în ianuarie 1978 cu Viorica Băjenaru (naşi Georgeta şi Hariton Lupu); căsătorit la 23 decembrie 1978 cu Ioana Gh. Goagă (naşi Suzana şi Gheorghe Dedu); sunt domiciliaţi în Câmpina; Cornel, născut la 5 mai1957, căsătorit la Trăisteni cu Viorica-Vasilica; au un fiu, Ionel Ciprian, botezat la 9 ian. 1983 de Gheorghe Gh. Goagă; Petre, născut la 14 martie 1966, botezat de Filofteia Secăreanu la 24 aprilie 1966, căsătorit la 23 ianuarie 1993 cu Daniela I. Petre (n. 1973). Naşi Luminiţa şi Gheorghe (Dode) Buzăţoiu. Au o fiică, Iuliana Andreea, născută la 23 noiembrie 1993; Mariana, căsătorită cu Gabriel Gh. Băicoianu; mezinul este Dorel, n. 24 septembrie 1972.

2.     ION; căsătorit la 7 mai 1933 cu Ana I. Gh. Boeru (naşi Filofteia şi Nicolae Gh. Secăreanu); După divorţ se recăsătoreşte în 1936 cu Maria (,,Micşunica’’), fiica lui Dumitru şi Voica Burlacu (n. 26 septembrie 1902 – decedată la vârsta de 100 de ani, la 12 iulie 2002). Căsătorit a doua oară la 29 octombrie 1936 cu Maria D.R. Burlacu. La 7 octombrie 1943, Maria şi Ion S. Petcu au cununat pe Ion I. Gh. Onea (văduv, 35 ani) şi Elena V. I. Băicoianu (văduvă, 20 ani). De asemenea, la 9 mai 1953, Maria şi Ion au cununat pe Vasile R. Burlacu şi Elena I. Băltăceanu. La 18 aprilie 1954 au botezat pe fiica Elenei şi a lui Vasile R. Burlacu, Maria. Urmaşul lui Ion şi Maria, Nicolae, căsătorit cu Ana, locuieşte în Câmpina şi are copii pe: Eduard (n. 10 martie 1971) şi Robert (n. 10 aprilie 1972).

3.     ELISAVETA; căsătorită la 19 iunie 1948 cu Stelian, fiul Mariei Gr. Goagă (naşi Reveica Gh.P. Onea şi Alexandru R. Corneanu), care a decedat; nu a avut urmaşi.

4.     VASILE; zis ,,Ţibiac’’, n. la 22 martie 1930, căsătorit la 13 octombrie 1957 cu Maria, fiica lui Neculai şi Eva Lixandru (n. 21 aprilie 1939), nuni fiindu-le Georgeta şi Ion N. Boeru. Copii: Petre (născut la 16 septembrie 1958, decedat de ,,dispepsie toxică’’, la data de 11 iunie 1959); Liliana, născută la 21 iunie 1960 (botezată la 10 iulie 1960), căsătorită la 11 octombrie 1980 cu Iosif Preda (naşi Maria şi Eugen Ilinca); Dumitru (n. 27 decembrie 1964, decedat la 8 martie 1965, de bronhopneumonie); şi Valentina.

NICOLAE; născut la 8 ianuarie 1914 – înm. la 31 octombrie 1996; căsătorit la 2 noiembrie 1952 cu Maria (n. 14 februarie 1925), fiica lui Grigore şi Ana Pavelescu (naşi Filofteia N. Secăreanu şi Ion N. A. Boeru). Nicolae a fost combatant în cel de-al doilea război mondial, fiind rănit la cap şi la piciorul stâng. A fost decorat cu medalia ,,Serviciu credincios’’. Urmaşi: Georgeta, născută 29 ianuarie 1954 (d.); Nicolae (Nae), căsătorit la 28 aprilie 1984 cu Maria Dumitru Covrig (naşi Liliana şi Constantin Stanciu); copii Andreea Daniela (n. 15 octombrie 1984 botezată de Constantin Stanciu) şi Costin Bogdan, n. 27 iunie 1986; Ştefan (n. 9 octombrie 1955, botezat de Filofteia N. Secăreanu, botez oficiat de preotul Nicolae Crăcea la 22 octombrie 1955) şi Vasile Valentin (n. 28 decembrie 1965, botezat la 23 ianuarie 1965), ambii necăsătoriţi.

 

 

Atenţie! Autorul aşteaptă observaţii şi completări.

 

 

 

 

 

FLORIN  N. ŞINCA

 

(Scurtă biografie)

 

            Sunt absolvent al Liceului Silvic din Câmpina, al Şcolii Militare ,,Vasile Lascăr'', al Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza''; absolvent de studii postuniversitare în Drept (Universitatea din Bucureşti), masterat în Relaţii Internaţionale la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, din 2007 doctorand la Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Istorie (conducător ştiinţific prof.univ.dr. Constantin Buşe). Teza de doctorat: ,,Relaţii româno-austriece (1918-1938)’’

Provin dintr-o familie de oameni simpli, demni, respectaţi în sat, credincioşi ortodocşi. Tatăl meu – om de o rară hărnicie! – a fost cioban şi paznic. Mama s-a ocupat de casă şi a fost cea care m-a îndrumat către învăţătura de carte. Bunicul patern, Dionisie, opozant comunist, păcureţ la Buştenari şi Telega, a murit neîmpăcat, pentru că ,,regimul'' i-a luat lotul de pădure, pe care-l îngrijise şi din care nu tăiase decât lăstărişul. Bunicul matern, Gheorghe (născut la 1 aprilie 1914!), apropie mâine-poimâine suta de ani. El s-a acoperit cu glorie pe câmpurile de bătaie ale celui de-al doilea război mondial, nu s-a duşmănit cu nimeni în sat, şi constituie pentru mine un exemplu de conduită şi de echilibru. Am avut o bunică, Maria, de o bunătate fără margini şi o alta, Ileana, nelipsită de la biserică, mamă-eroină. O sfântă! Mi-am trăit copilăria înconjurat de oameni buni şi bătrâni. Pentru mine, asta n-a fost deloc puţin lucru. Aceasta a fost, în mare, temelia mea sufletească.

După liceu, trei ani de muncă în uzină, armată (deşi plină de privaţiuni, fiind obişnuit cu greul din sat, armata mi-a părut aşa de uşoară şi a fost cu adevărat frumoasă, la Vălenii de Munte), şcoală militară (o altă frumoasă amintire!), din 1993 sunt cu serviciul în Bucureşti.

Educat într-un anume fel, eu n-am făcut compromisuri, n-am reuşit prin ,,daruri’’ şi păcălit niciodată viaţa şi nu ,,am ars’’ etapele. E adevărat că m-am poticnit uneori, am răbdat, m-am ridicat şi am continuat lupta mea. Fiind în Bucureşti, am zis că-i musai să realizez ceva pentru sat. Bucureştiul e oraşul din care ai ce învăţa, dar la fel de uşor te sminteşte şi te îndreaptă către preocupări nefolşositoare. Eu am văzut şi răul din Bucureşti. Mereu cu dorul de Pietriceaua, am ajuns la Arhivele Naţionale, începând să adun materiale documentare pentru o monografie a satului Pietriceaua. Iniţial doar aceasta a fost: dorinţa mea de a lăsa ceva satului. Şi tot mi s-a părut că am făcut puţin. Apoi mi-am extins cercetările, spre o genealogie a Familiei Şinca - căci doream să ştiu de unde mă trag -  spre istoria comunei şi a mânăstirii Brebu, ctitorie din 1650 a vrednicului de pomenire domnitor Matei Basarab - pentru că doaream să cunosc din punct de vedere istoric locul de obârşie. Cu sprijinul părintelui Petre Lungu, am parcurs absolut toată arhiva Parohiei Pietriceaua şi o parte a celei a Şcolii Generale. În perioada 2003-2005 am cercetat intens la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară ,,Regele Carol I'', Biblioteca Naţională, Arhiva Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, Arhiva Parohiei Pietriceaua şi Arhiva Şcolii Generale Pietriceaua, am efectuat studii cu caracter sociologic în sate şi am cunoscut o serie de adevărate personalităţi ale vieţii publice româneşti. Nu mi-am uitat nici satul, reuşind să public, absolut prin forţe proprii, fără bani ca drept de autor, trei cărţi, monografii istorice despre satul Pietriceaua şi comuna Brebu, pentru care am primit mulţumirile comunităţii locale, ale mediului academic român şi ale Patriarhului Teoctist. Peste toate, au fost cuvintele sătenilor mei. Am organizat lansarea acestora şi distribuţia, apoi am tipărit două cărţi poştale cu satul, într-un tiraj de 1.600 exemplare, pe care le-am dăruit copiilor, sătenilor, personalităţilor, jurnaliştilor, făcând cunoscut satul, cu biserica, oamenii şi tradiţiile sale. Toate acestea s-au făcut fără sponsorizare, numai din solda mea de ofiţer. Am zis: ,,Să rămână ceva în urma mea''. Dumnezeu m-a ajutat în tot ceea ce am realizat, căci niciodată n-am încetat să mă rog. Şi totuşi, am satat şi-am cugetat şi mi s-a părut că am făcut prea puţin.

De Sf.Ilie 2008 am lansat ,,Monografia Mânăstirii Crasna’’, o carte care mi-a adus mari bucurii şi pentru care am primit un cuvânt de binecuvântare de la Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, odinioară monah al schitului, un om rar şi de o înaltă trăire. Împreună cu monahii şi stareţul Nicodim de la Crasna am organizat lansarea acestei cărţi în faţa a peste 2.500 de pelerini şi am văzut bucuria călugărilor şi a  creştinilor ortodocşi.

Nimic nu poate înlocui o carte, însă pentru o altă categorie de ,,vizitatori'', am căutat să fac cunoscut satul Pietriceaua şi am înfiinţat această pagină de internet. De-a lungul vremii, am oferit în mod gratuit 426 de volume cu Pietriceaua, Podul Cheii şi Brebu, şcolilor satului, parohiei, bibliotecilor, oamenilor neputincioşi, bibliotecilor mânăstireşti din ţară. Am scris şi oferit gratuit 2.000 de broşuri cu Mânăstirea Crasna, în special copiilor, pentru că în ei e viitorul şi nădejdea neamului nostru românesc. Am oferit 627 de volume cu istoria poliţiei. Din 12 decembrie 2002 am fondat şi am finanţat acest site pentru sat. Am întocmit (scris, machetat, tipărit), împreună cu stareţii, peste 5.000 de pliante pentru trei mânăstiri şi biserica parohială din Pietriceaua. Am strâns obiecte referitoare la istoria poliţiei şi am contactat foşti poliţişti, de la care am adunat material documentar pentru mai multe volume. Vizitele unor jurnalişti şi personalităţi în satul meu s-au concretizat în articole de promovare a tradiţiilor populare de care sunt mândru. La sugestia domnului academician Florin Constantiniu, care a fost ca un părinte pentru mine, am în curs de înfiinţare o Fundaţie Culturală Sătească. Am în curs de amenajare Muzeul Civilizaţiei Ţărăneşti Pietriceaua, pentru că am adunat o bogată zestre.

Dezinteresat, am oferit ajutor şi materiale unor structuri din Ministerul de Interne, pentru amenajarea de expoziţii, pentru organizarea de conferinţe, pentru publicaţii şi pavoazare. Am continuat studiul în Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, biblioteci, dar şi pe teren, socotind că a venit vremea şi e de datoria mea să-mi slujesc şi altfel profesia de ofiţer care mi-a dat atâtea. Am reuşit să public, absolut fără niciun sprijin material, trei volume de Istoria Poliţiei Române, totalizând  şi peste 1.200 de pagini, precum şi peste 50 de studii şi articole. Aceste cărţi au contribuit la cunoaşterea trecutului unei instituţii fundamentale a statului de drept, au fost reflectate absolut pozitiv în mass-media, cred că au produs oarece ecou, au avut un rol formator şi moralizator, sunt în librării, anticariate, la colegi, în bibliotecile şi arhivele unde le-am donat. Prin aceasta, am pus şi eu o cărămidă la prestigiul acestei branşe atât de hulite. Am avut onoarea ca două dintre volume să fie prefaţate de academicianul Florin Constantiniu, iar albumul în ediţie trilingvă a fost prezentat la Gala Premiilor Poliţiei Române (2007), de la Palatul Regal, de către academicianul Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române, o mare onoare pentru mine. În cărţi, am încercat să aduc elemente de absolută noutate, care azi circulă în mediul ştiinţific, aşa cum ar fi: dispariţia manuscriselor lui Ioan Slavici, atentatele dejucate de poliţie contra unor oameni politici, supravegherea lui Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga, monitorizarea familiei regale, rolul poliţiei noastre în făurirea României Mari, reformatorul ministru Vasile Lascăr, exemplul marilor personalităţi ale poliţiei, istoria Agiei Bucureştilor şi a Prefecturii Poliţiei Capitalei etc.

Fac precizarea că, absolut toate cărţile au fost concepute, dactilografiate de către mine, machetate şi publicate prin credit bancar şi nu am avut sprijin de la bugetul instituţiei Internelor. N-am vrut să atârn de nimeni. Am dăruit cărţi din bibliotecă unui sat din ungurime, unde preotul ortodox şi românii erau minoritari şi oprimaţi în ţara lor, am ajuns membru şi am avut activitate ştiinţifică în Clubul Istoricilor ,,Nicolae Iorga’’, am susţinut prelegeri, am stabilit legături cu foşti miliţieni şi poliţişti, pentru un prim volum de istorie a miliţiei, am adus personalităţi la lansări şi am scris fără de simbrie 27 de articole în ,,Adevărul’’, pentru ca istoria poliţiei noastre să ajungă la cât mai mulţi români.

            De la 1 octombrie 2007 sunt doctorand în istorie la Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Istorie, cu o teză pe care o socotesc deosebit interesantă şi de importantă: Relaţii româno-austriece 1918-1938, în care abordez din perspectivă pluridisciplinară contactele interbelice dintre Regatul Român şi Republica Austria: politic, diplomatic, economic, cultural, militar, poliţienesc.

Sunt membru al International Police Association (I.P.A.) din 21 septembrie 1998. Pentru activitatea mea am primit o mulţime de scrisori, felicitări şi mesaje, ,,Diploma de Onoare’’ din partea I.P.A. Poliţia Capitalei, ,,Diploma de Merit’’ din partea Sindicatului ,,PRO LEX’’ şi un ,,Cuvânt de Binecuvântare’’ din partea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist. Toate acestea nu au făcut decât să mă oblige. Căci mi se pare că am făcut prea puţine pentru sat şi instituţia din care fac parte. Nu-i vorbă, am mai fost şi deznădăjduit, am rămas deseori fără o para chiară, am fost înjurat de ,,mari'' din poliţie... Ce rămâne după noi? Faptele, pietrele de hotar... 

Cărţile m-au ajutat şi m-au scos în lume. Le datorez aproape totul şi le-am dat totul. Prin ele am comunicat cu oamenii. Aş spune că, pe undeva, eşti oamenii pe care îi întâlneşti. Am cunoscut astfel pe academicienii Florin Constantiniu (care mi-a fost ca un părinte), pe Dan Berindei şi Dinu C. Giurescu. Aşa am ajuns să-l cunosc pe românul care a salvat biserici, dr.ing.Eugeniu Iordăchescu, pe arhitectul Mihail Rădulescu, pe Flora Micătă Crăcea, cea care a purtat o îndelungată amiciţie cu ,,Socrate al românilor'', Petre Ţuţea. Am cunoscut pe cel mai mare pictor al Ortodoxiei, Grigore Popescu-Muscel, pe sculptorul Remus Dragomir, pe prof. arhitect Cristian Moisescu, pe comandor prof.univ.dr. Jipa Rotaru, pe istoricii profesori Gheorghe Buzatu, Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, Ioan Chiper, Ion Giurcă, Constantin Găucan, pe inegalabilul român Grigore Leşe.

Am cunoscut oameni aleşi, precum episcopii Galaction Stângă şi Varlaam Merticariu, stareţul Nicodim Dimulescu de la Mânăstirea Crasna, monahii şi monahiile de o rară dăruire, Ierusalima Ghibu şi Eudoxia Manolache, Veronica, Mariami, Ambrozia de la Râmeţi, Josefina Răduinea de la Zamfira, Arsenia şi Singlitichia de la Suzana, Ambrozia Rucăreanu de la Arnota, Emanuela Oprea, Serafima şi Marina Muntean de la Dintr-un Lemn, Lazăr Nan de la Mânăstirea Sf.Antonie cel Mare Mălăeşti, Benedict Sbârnău de la Ianculeşti, Mihail Stanciu de la Antim, Petru Ungureanu de la Duminica Sfinţilor Români, Justin Marchiş de la Stavropoleos, Ioachim Popa de la Frăsinei, Pr.Ion Ceauş de la Recea, David Petrovici de la Caraiman, marele protopsalt, arhidiacon prof.Sebastian Barbu Bucur, pe inepuizabilul Cristian Florin Bota din Teiuş, Theodor Orăşanu (Marexin), pe femeia de o aleasă dăruire, Georgeta Dimisianu de la ,,Historia’’ şi ,,Istorie şi civilizaţie’’, ierod.Iustinian Stoica de la Sf.Munte Athos, Cristian şi Valentina Bulchozer din Breitenfurt bei Wien (Austria), preoţii Emanuel-Ştefan Nuţu şi Nicolae Dura din Viena, dr.Alexandru Popescu (fost ataşat cultural la Berlin şi Viena), nonagenara Olga Fruma-Brediceanu (fiica fostului mare ambasador Caius Brediceanu, cumnatul lui Lucian Blaga), cercetătorul Nicolae Videnie, directorul Constantin Trestioreanu, atât de ataşat de Prahova şi Ploieşti, jurnaliştii Dana Fodor-Mateescu, şi Gabriel Mateescu, profesorii Ortenzia şi Gheorghe Grigore din Brebu, Liviu Tudor Samuilă, cercetătorul Ion Dedu, scriitorul Nicolae Costea-Teleajen din Malul Vânăt, un român mare, Răzvan Bucuroiu, Mirel Curea, judiciaristul şi scriitorul de mare talent Traian Tandin, şeful de la ,,Omoruri'' Dan Antonescu, producătorul tv Alecu Vasile ş.a.. Rog să mă ierte cei omişi.

Închei aceste rânduri menţionând că, oriunde viaţa îmi poartă paşii, eu mă simt protejat şi guvernat de trei mari demnităţi. Una ar fi aceea de creştin-ortodox, căci ,,fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal, raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri’’ (Petre Ţuţea). A doua demnitate este cea de român. Eu sunt înainte de toate român şi nimeni nu-mi poate scoate asta din cap. Şi o a treia demnitate, care mă protejează şi faţă de care mă simt obligat, este cea de ofiţer de poliţie.

 

 

    

 

CĂRŢI  PUBLICATE (AUTOR)

 

1.      Cartea satului meu, Pietriceaua. Monografie, Tipografia RCR Print, Bucureşti, 2004, 408 p.; ediţia a doua (2006);

2.      Povestea satului Pietriceaua, Tipografia RCR Print, Bucureşti, 2006, 100p. (oferită gratuit copiilor din satul Pietriceaua, într-un tiraj de 200 exemplare);

3.      Din istoria Poliţiei Române. Vol.I – Între onoare şi obedienţă, Editura RCR Print, Bucureşti, 2006, 576 p.;

4.      Din istoria Poliţiei Române. Vol.II – În anul integrării europene (Album istoric în limbile română, franceză şi engleză), Editura RCR Print, 2007, 384 p.;

5.      Crâmpeie de istorie. O istorie a satelor Pietriceaua, Podul Cheii, Brebu Megieşesc şi Brebu Mânăstirii, din judeţul Prahova, Editura RCR Print Bucureşti, 2007, 710 p.;

6.      Altarul din muntele Ursoaia. Istoria Mânăstirii Crasna din judeţul Prahova, RCR Editorial şi Mânăstirea Crasna, 2008, 576 p.;

7.      Din istoria Poliţiei Române’’. Vol.III – Pregătind întregirea ţării, RCR Editorial, Bucureşti, 2009, 260 p.;

8.      Puterea, putoarea de putere. Maxime, cugetări şi citate din istoria românilor cu explicarea contextului în care au fost scrise ori spuse, RCR Editorial, Bucureşti, 2009, 178 p.

 

 

STUDII, ARTICOLE (parţial)

 

1.      Pietriceaua, o biserică mică din Biserica Mare a Neamului Românesc, în ,,Lumea credinţei’’, martie 2005 (în coautorat cu Gabriel Mateescu);

2.      Eu l-am evacuat pe Constantin Pârvulescu din Sala Palatului R.S.R., în ,,Dosarele istoriei’’, An XI, nr.2 (114), 2006, pp.21-23; în colaborare cu Vasile-Toma Vlase;

3.      Titu Maiorescu în vizorul Poliţiei de Siguranţă, în ,,Magazin istoric’’, Anul XL, serie nouă, nr.11 (476), noiembrie 2006;

4.      Anexarea Austriei de către Germania (Anschluß-ul) în corespondenţa diplomatică românească, în ,,Euro-Atlantic Studies’’ – Centrul de Studii Euro-Atlantice, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2006;

5.      Nicolae Iorga şi Prahova, în ,,Nicolae Iorga (1871-1940). Studii şi documente, Vol.III, coordonatori Constantin Buşe, Constantin Găucan, Ed.Universităţii din Bucureşti, 2006, pp.383-413;

6.      Dosarul dispariţiei manuscriselor lui Ioan Slavici, în ,,Historia’’, An VII, nr.62, februarie 2007, pp.3-8;

7.      Istoricul clădirii Prefecturii Poliţiei Capitalei, în ,,Historia’’, An VII, nr.64, aprilie 2007, pp.55-62 ;

8.      Gala premiilor Poliţiei Române, în ,,Pro Lex’’, nr.2/2007, p.17;

9.      România – membru fondator al INTERPOL, în ,,Veteranul’’, serie nouă, an XVII, Trimestrul III/ 2007, pp.1-2;

10.  Nicolae Iorga şi anexarea Austriei (Anschluss-ul), în ,,Nicolae Iorga (1871-1940). Studii şi documente’’, coord.C.Buşe şi C.Găucan, Ed.Universităţii din Bucureşti, 2007, pp.515-521;

11.  Indiferenţă şi istorie. Biserica vacilor sfinte, în ,,Historia’’, an VIII, nr.79, iulie 2008, pp.72-75;

12.  Din istoria Poliţiei Române, în ,,Poliţia Capitalei’’, anul XVI, serie nouă, nr.353-354/ iulie 2008, pp.14-15;

13.  Mânăstirea Crasna, judeţul Prahova. Scurt  istoric, 24 p., 2008 (împreună cu Arhim.Nicodim Dimulescu);

14.  Mânăstirea Ianculeşti, judeţul Prahova, pliant, 2008 (împreună cu Ierom.Benedict Sbîrnău);

15.  Oamenii politici români în pericol. Tentativa de atentat din anul 1915, în ,,Dosarele istoriei’’, an VIII, nr.74/ februarie 2008, pp.14-20;

16.  Un secol de la înfiinţarea Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Generale, în ,,Pro Lex’’, nr.1/2008, p.28;

17.  Nicolae Iorga monitorizat de poliţie şi după moarte, în ,,Nicolae Iorga (1871-1940). Studii şi documente’’, Vol.V, coord.Cbuşe şi C.Găucan, Ed.Universităţii din Bucureşti, 2008.

18.  Istoria la rotativă, în ,,Poliţia Capitalei’’, anul XVI, serie nouă, numerele: 353-354/2008, 355-356/2008, 357-358/2008;

19.  Un templu (Despre Nicolae Costea-Teleajen), în ,,Viaţa de pretutindeni’’, Arad, Anul IV, nr.5-10/ octombrie 2008, p.152;

20.  Mânăstirea Sfântul Antonie cel Mare, judeţul Prahova, pliant, 2008 (împreună cu Protos.Petru Ungureanu);

21.  Vasile Lascăr – părintele Poliţiei Române Moderne, în ,,Historia’’, an IX, nr.87/ martie 2009.

22.  Istoria Mânăstirii Crasna scrisă pentru copiii satului Pietriceaua, judeţul Prahova, RCR Editorial, 2009, 50 p. (carte oferită gratuit într-un tiraj de 2000 exemplare);

23.  Biserica ,,Sfânta Treime’’ a satului Pietriceaua, împreună cu Pr.Petre Lungu, (pliant A4), martie 2009;

24.  Sergiu Nicolaescu – cel mai iubit comisar al Poliţiei Române, în ,,Poliţia Capitalei’’, anul XVII, serie nouă, nr.376/ decembrie 2009, pp.2-3; Idem, ,,Poliţia Capitalei’’, anul XIX, serie nouă, nr.377/ ianuarie 2010, pp.1-2;

25.  Faptul divers poliţienesc. Misterioasa crimă din strada Pictor Romano, în ,,Poliţia Capitalei’’, anul XIX, serie nouă, nr.378, pp.20-21;

26.  Necesarul recurs la istorie. Chestorul Vasile Daşchevici, în ,,Monitor cultural-educativ’’, anul VII, nr.1/2009, Ed. Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2009, pp.152-156.

27.  Rânduri despre un credincios răzeş din Rădăşeni cu nume de sfânt şi de cronicar – Miron Aioanei, în ,,Miron Aioanei – Frânturi din viaţa unui om obişnuit’’, Ed.ANCO LTD, Bacău, 2009, pp.220-223.;

28.  Aspecte ale cooperării poliţieneşti româno-austriece în perioada interbelică, în ,,Relaţii internaţionale şi istorie. Omagiu profesorului Constantin Buşe’’, Ed.Universităţii din Bucureşti, 2009;

29.  Perioada interbelică. Interferenţe poliţieneşti româno-austriece, în ,,Istorie şi civilizaţie’’, anul II, nr.5/ februarie 2010, pp.73-75.

30.  Opinii. Necesarul recurs la istorie, în ,,Poliţia Capitalei’’, anul XIX, serie nouă, nr.379/ martie 2010, p.1;

31.  Din istoria Poliţiei Capitalei, în ,,Poliţia Capitalei’’, anul XIX, serie nouă, nr.379/ martie 2010, pp.2-5;

32.  Faptul divers poliţienesc. Moartea aviatorului Ionel Ghica, în ,,Poliţia Capitalei’’, anul XIX, serie nouă, nr.379/ martie 2010, pp.22-24;

33.  Necesarul recurs la istorie în Poliţia Română, în ,,Pro Lex’’, martie 2010.

34.  Istoria aruncată la gunoi. Biserica lui Ion Ghica de la Ghergani, în ,,Istorie şi civilizaţie’’, anul II, nr.12/ septembrie 2010, pp.68-69. ş.a.

 

 

Seria ,,Căpitanul de istorie’’, articole de o pagină în ziarul ,,Adevărul’’ (I-XXVII):

 

1.      Titu Maiorescu, lucrat de Siguranţa Statului, nr.5147/27 ianuarie 2007;

2.      Alexandru Davila a fost şef al Poliţiei Sectorului Galben, nr.5153/ 3 februarie 2007;

3.      Poliţistul Constantin A. Rosetti, nr.5159/ 10 februarie 2007;

4.      Dimitrie Moruzzi, un prefect chefliu şi iubăreţ, nr.5165/ 17 februarie 2007,

5.      Îmi voi împleti biciul în piele de rumân, nr. 5171/ 24 februarie 2007;

6.      Pedeapsa din vremea lui Vlad Ţepeş şi până în al XIX-lea veac, nr.5177/3 martie 2007;

7.      Şeful Poliţiei Capitalei, patron de bordel, nr.5183/ 10 martie 2007;

8.      Poliţia Română a participat la înfiinţarea Interpolului, nr.5189/ 17 martie 2007;

9.      Alexandru Beldiman, fondatorul ziarului Adevărul a fost poliţist, nr.5195/ 24 martie 2007;

10.  Tradiţia osanalelor şi obedienţelor în publicaţiile Internelor (I), nr.5201/31 martie 2007;

11.  Tradiţia osanalelor şi obedienţelor în publicaţiile Internelor (II), nr.5207/7 aprilie 2007;

12.  Când isprăvile cu poliţişti sunt mai haioase decât bancurile, nr.5212/ 14 aprilie 2007;

13.  Războiul nevăzut al agenţilor acoperiţi pe frontul transilvan, nr.5218/ 21 aprilie 2007;

14.  Jupânii Poliţiei, cadorisiţi politic, nr.5224/ 28 aprilie 2007;

15.  Vasile V. Daşkevici – poliţist, jurnalist, călugăr, nr.5230/ 5 mai 2007;

16.  Comuniştii sub filajul Siguranţei, nr.5236/ 12 mai 2007;

17.  Şi Poliţia are eroii săi, nr.5242/ 19 mai 2007;

18.  Comuniştii au fost filaţi în zadar până în 1946, nr.5248/ 26 mai 2007;

19.  Gabriel Marinescu – ctitor, demon şi prefect de poliţie, nr.5254/ 2 iunie 2007;

20.  Gabriel Marinescu vătaf peste ţara regelui Carol al II-lea, nr.5260/ 9 iunie 2007;

21.  Comuniştii interbelici sub microscopul Siguranţei, nr.5266/ 16 iunie 2007;

22.  Pregătind reîntregirea României Mari, nr.5277/ 23 iunie 2007;

23.  Agenţii interbelici au câştigat ,,războiul cifrului’’, nr.5280/30 iunie 1007;

24.  Familia regală sub filajul Siguranţei, nr.5284/ 7 iulie 2007;

25.  Spionul Emil Bodnăraş, anihilat de contraspionaj, nr.5290/ 14 iulie 2007;

26.  Poliţişti spioni şi contraspioni în primul război mondial, nr.5296/ 21 iulie 2007;

27.  Pe frontul reîntregirii jandarmii făceau afaceri, nr.5302/ 28 iulie 2007.

 

 

RECENZII

 

-         Acad.Florin Constantiniu, Pietriceaua, un sat smuls din uitare, în ,,Dosarele istoriei’’, An IX, nr.9(97), 2004, pp.3-4;

-         Acad.Florin Constantiniu, Exemplu de elogiat, în ,,Dosarele istoriei’’, An X, nr.1(101), 2005, p.5;

-         Acad.Florin Constantiniu, Cu har şi dragoste despre un sat românesc, în ,,Dosarele istoriei’’, An XI, nr.6(118), 2006, p.6;

 

PREZENTĂRI, MENŢIUNI (parţial)

 

1. ,,Poliţistul care sapă la crimele din trecut’’, de Georgeta Ghidovăţ, în Cotidianul, 3 decembrie 2006;

2. ,,Istoria Poliţiei’’, de Florica Pârvu, în Pentru Patrie, nr.1-2 (705-706)/ianuarie-februarie 2007;

3. ,,Dispariţia manuscriselor lui Slavici’’, în România literară, Anul XXXIX, 23 februarie 2007;

4. ,,Cadran editorial. Istoria Poliţiei Române’’, în Pro Lex, nr.1/2007;

5. ,,Florin Şinca, poliţistul care scrie istorie’’, în Adevărul, nr.5223/ 27 aprilie 2007;

6. ,,Istoria Poliţiei Române’’, în Dosarele istoriei, An XII, nr.2/2007;

7. ,,Restituire. Povestea Poliţiei Române’’, în Adevărul, nr.5145/ 25 ianuarie 2007;

8. ,,Albumul Poliţiei Române’’, în Pro Lex, nr.2/2007;

9. ,,Florin Şinca, poliţistul care scrie istorie’’, în Adevărul, nr.5223/ 27 aprilie 2007;

10. ,,Poliţistul-scriitor’’, în ,,Jurnal public’’, Romantica TV, 25 martie 2008;

11. ,,Crasna o frumuseţe perfect românească’’, de Răzvan Bucuroiu, în Lumea credinţei, august 2008, p.11;

12. ,,Siguranţă, încredere şi…erudiţie’’, de Florin Zanea-Zagoneanu, în Poliţia Capitalei, serie nouă, anul XVI, nr.355-356/2008;

13. ,,Eveniment cultural. Florin Şinca, membru de marcă Pro Lex a scris istoria unui lăcaş de cult’’, de Gheorghe Alexandrescu, în Pro Lex, nr.3/2008;

14. ,,Siguranţă, încredere şi…erudiţie’’, în IPA Jurnal, nr.2/2008, p.7.

15. ,,Tulburătoarea întâlnire’’, de Arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în Ziarul Lumina, Nr.42(156), Anul IV, 19 octombrie 2008.

16. ,,Despre poliţie, mai altfel’’, în IPA Jurnal, 2010, pp.11-14.

 

 

PARTICIPĂRI  LA  MANIFESTĂRI  ŞTIINŢIFICE  (parţial)

 

1. 2007, iunie, Vălenii de Munte, judeţul Prahova, simpozionul ,,Nicolae Iorga’’;

2. 2008, august, Universitatea Populară ,,Nicolae Iorga’’ – cursuri;

3. Stagiu de documentare la Arhivele Austriei şi Biblioteca Naţională Austriacă.

4. Diverse simpozioane, expuneri şi lansări de carte.